16.3 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialContre între Farul şi Petrolul

Contre între Farul şi Petrolul

Adversare, duminică, în etapa a XXI-a a Ligii a II-a, Farul şi Petrolul Ploieşti au început un război psihologic, caracteristic marilor derby-uri. Gazdele de duminică, ploieştenii, au anunţat că nu au posibilitatea de a găzdui o galerie a Farului la meci. În replică, oficialii echipei de pe litoral au anunţat că s-au adresat forului de la Bucureşti, pe motiv că acest lucru contravine regulamentului. „Petrolul încalcă grav regulamentul prin această decizie. Au obligativita­tea de a-i asigura echipei adverse 5% din capacitatea stadionului. Este adevărat că nu există decât o tribună, dar, din câte am înţeles, există şi una mobilă unde, foarte uşor, suporterii noştri ar putea fii in­vitaţi la meci. Cred că este vorba doar de un război psihologic şi de o lipsă de fair-play”, a declarat managerul constănţenilor, Vicenţiu Iorgulescu. Partida dintre Petrolul şi Farul are loc duminică, de la ora 13.00.   

 

Cele mai citite

Kelemen Hunor îl îndeamnă pe Klaus Iohannis să devină senator, după modelul Ion Iliescu, la terminarea mandatului

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, marţi seara, că actualul şef al statului, Klaus Iohannis, poate deveni senator, cu derogare în Parlament, la fel...

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...

Atacatorul de la Palatul Parlamentului a fost prins într-o cameră de hotel din București

Bărbatul suspectat de comiterea atacului de la Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București, marți seară. Acesta ar suferi de depresie și...
Ultima oră
Pe aceeași temă