Compania Nationala a Huilei (CNH) Petrosani a alocat nu mai putin de 22 de milioane RON (220 de miliarde lei vechi) pentru achizitii de la inceputul acestui an. In plus, pe langa produsele deja achizitionate, societatea a mai contractat servicii si lucrari intr-o valoare estimata la peste 4.558.000 RON (peste 45,5 miliarde lei).
Si, pentru ca unde s-a dus deja mia poate sa mearga si suta, conducerea CNH se pregateste sa-si innoiasca si parcul auto cu 7 autoturisme de lux, in valoare estimativa de minimum 141.183 de euro, directorul general al companiei precizand ca era absolut necesara cumpararea unor masini noi, pentru ca cele vechi au deja circa 4 ani vechime.
Dezinsectie de aproape 3 miliarde
Cele 220 de miliarde lei vechi au fost cheltuite de CNH pentru produsele necesare in subteran, cea mai mare suma, de peste 65 de miliarde lei, fiind alocata pentru plasa de sarma si panouri, livrate de „Agroaliment” Vulcan, „Intertrans” Alba Iulia, „Octprest Impex” Petrila, respectiv „Consmin” Petrosani. Alte aproape 22 de miliarde au ajus la „Upsrom” Petrosani pentru stalpii hidraulici necesari la sustinerile din subteran, in timp ce „Grom Invest” si „International” a castigat de la CNH contracte de peste 36 de miliarde lei vechi pentru grinzi de sustinere si piese de schimb vase extractie.
Alte aproape 27 de miliarde lei au mers spre „Messer Romania Gaz” Bucuresti pentru o instalatie de inertizare, in timp ce 45 de miliarde lei sunt alocate pentru explozivi.
Conducerea companiei din Petrosani estimeaza ca peste 45 de miliarde lei vechi vor fi cheltuite in acest an pentru servicii si lucrari, cea mai mare suma, de peste 27 de miliarde lei vechi, fiind prognozata sa se aloce catre „Insemex” Petrosani pentru „servicii specifice industriei extractive”. De fapt, suma nici nu este mare, din moment ce doar pentru deratizare si dezinsectie se estimeaza ca vor fi cheltuiti aproape 3 miliarde lei de la bugetul CNH.
Autoturisme noi
Administratia societatii se pregateste sa isi innoiasca si parcul auto, cu 7 autoturisme nou-noute, unul pe benzina si alte 6 pe motorina. Deja a fost anuntata licitatia, pentru 14 iunie, iar achizitia noilor autoturisme, care le vor inlocui pe cele deja „forjate”, se va face din resurse proprii.
Directorul general al CNH, Daniel Surulescu, a declarat ca innoirea parcului auto este absolut necesara. El a afirmat ca autoturismul pe care il foloseste acum, o Honda de teren, consuma prea mult, iar Cielo-urile pe care le folosesc sefii minerilor au 4 ani vechime, deci trebuie inlocuite. Dar, desi sunt prea „batrane” pentru administratia CNH, autoturismele Cielo nu vor fi casate, ci vor fi date catre unitatile miniere din Valea Jiului care nu dispun de masini de serviciu.
Cu toate acestea, compania se afla in topul datornicilor la bugetul de stat si a beneficiat de o serie de scutiri de datorii tocmai pentru a fi ajutata sa iasa din impasul financiar in care se afla de mai multi ani.