3.3 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialClujul, la limita dintre civilizaţie şi barbarie

Clujul, la limita dintre civilizaţie şi barbarie

În Grecia Antică, au existat două cetăţi care au dominat lumea elenică: Atena şi Sparta. Pe de o parte, Atena a rămas în memoria istoriei drept o cetate a civilizaţiei, în care au înflorit filosofia şi libertatea de gândire. Pe de altă parte, Sparta a rămas în amintire drept o cetate militaristă. De fapt, ea era cea mai barbară dintre toate cetăţile greceşti.

Dincolo de regulile din agora, la conturarea profilului celor două cetăţi a contribuit şi atitudinea pe care o aveau faţă de cei slabi. În Sparta, copiii mai slabi erau aruncaţi din vârful unei stânci. În Atena, ei aveau dreptul să trăiască. Clujul trebuie să opteze pentru un model civilizat sau pentru unul barbar. Iar opţiunea poate fi făcută chiar acum.

Centrul de Zi „Sfânta Maria” pentru copiii cu dizabilităţi trebuie evacuat din sediul său, iar banii pentru începerea construirii unui nou sediu lipsesc. Oare comunitatea locală se va mobiliza şi va găsi un sediu pentru centrul destinat copiilor cu dizabilităţi? Sau va ignora problema şi va dovedi astfel că pretenţiile de oraş civilizat sunt mult prea departe de realitate.

Cele mai citite

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat. La fel și cel la 6 luni

Indicele de referință IRCC a crescut, însă, de la 1 octombrie de la 5,86%, la 5,99% ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata dobânzii la care băncile...

Guvernatorul BNR: Țara trebuie să treacă printr-o anumită dietă

S-ar putea să avem problemele din anii 90”, atrage atenția Mugur Isărescu După alegeri, noul guvern trebuie să vină cu un program care să ducă...

Noua regulă pentru amenzile contravenționale: Doar Fiscul poate executa, nu și executorii judecătorești

Amenzile contravenționale trec pe mâna executorilor fiscali, potrivit Înaltei Curți de Casație și Justiție Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă