0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialCJ Bihor rupe asocierea cu fratii Micula

CJ Bihor rupe asocierea cu fratii Micula

Consiliul Judetean Bihor a decis sa-si vanda actiunile detinute la Transilvania Tour, firma la care actionari majoritari sunt fratii Micula. Consilierii spun ca firma e in pierdere de circa doi ani de zile si ca,  de cand sunt actionari, nu au primit niciun ban de pe dividende.
Transilvania Tour detine hotelul Crisana 2* din statiunea Baile Felix, Pestera Ursilor, unica in tara, hotelul Iadolina 3*, Vilele Izvorul Minunilor 4*, Vila Liliacul 4* si Vila Hera 2* din Stana de Vale.
Potrivit consilierului UDMR, Szabo Odon, CJ Bihor s-a asociat cu fratii Micula in anul 1999, pe vremea cand la conducerea CJ Bihor se afla social – democratul Mihai Bar. Acesta isi aminteste ca asocierea cu fratii Micula a fost facuta ca urmare a faptului ca hotelul Crisana din Baile Felix, aflat in proprietatea consiliului, se afla in pierdere. "Au fost doua firme care au dorit asocierea, dar firma fratilor Micula a avut cea mai buna oferta", a declarat Mihai Bar.
Consilierii judeteni sustin acum ca asocierea cu fratii Micula nu mai este una profitabila si prin urmare, vor incepe demersurile pentru evaluarea actiunilor pe care le detin in firma Transilvania Tour si vinderea lor. "Esti actionar intr-o societate timp de sapte ani si nu-ti aduce beneficiu, ba mai mult, in ultimii doi ani inregistreaza pierdei semnificative. Aveam doua solutii: sa investim banii in el (hotelul Crisana n.r.), sa aduca profit dupa care sa-l vindem, insa era nevoie de o suma mare de bani, sau sa vindem acum sa nu ne trezim pe urma ca firma intra in procedura de faliment", a declarat Szabo Odon. El a adaugat ca deocamdata nu au purtat discutii cu fratii Micula, despre posibilitatea de a cumpara ei actiunile. De altfel, Viorel Micula a declarat ieri ca nu stie nimic legat de decizia consilierilor judeteni.
El a precizat si ca nu stie deocamdata daca vor cumpara ei partea CJ Bihor si nu stie nimic nici de faptul ca firma ar inregistra pierderi. "Sa vedem oferta si pe urma putem sa luam o decizie. Legat de pierderi nu stiu nimic pentru ca nu sunt administratorul firmei. O sa ma interesez", a spus Viorel Micula.

Cele mai citite

Rusia a declarat stare de urgență

Rusia a declarat stare de urgență la nivel federal după un grav dezastru ecologic provocat de scurgerile de petrol din Marea Neagră, în urma...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Google Maps va șterge în curând istoricul locațiilor

Google Maps va șterge istoricul locațiilor, iar utilizatorii trebuie să ia măsuri pentru a salva aceste informații înainte de termenul limită. Google Maps va...
Ultima oră
Pe aceeași temă