Deşi a fost egalată în al optulea minut de prelungire la Timişoara, CFR Cluj a devenit ţinta atacurilor bănăţene. Un posibil penalty neacordat echipei FC Timişoara în debutul meciului cu CFR Cluj, încheiat 1-1, i-a scos din sărite pe oficialii bănăţeni. Aceştia, în frunte cu patronul Marian Iancu, şi-au pierdut răbdarea şi au atacat dur echipa feroviară, pe care au acuzat-o că este ajutată în mod repetat de arbitri şi că nu merită să devină campioană. „CFR va fi o campioană de chirpici. Este o ruşine şi nu se poate să fie ajutată în halul ăsta de arbitri. Pur şi simplu, acestora le este frică să dea decizii împotriva CFR-ului. Nu se poate să fim bătaia de joc a unora, doar pentru ca o anumită echipă să devină campioană. Trebuie să se intervină în fotbal, pentru că nu se mai poate aşa ceva. Nimeni în istoria fotbalului nu a făcut ce şi-a permis CFR. Toate trofeele câştigate până acum nu au fost meritate şi, oricâte titluri va mai lua CFR-ul, nu va avea parte de respectul comunităţii fotbalistice”, s-a dezlănţuit Iancu imediat după meci şi toată ziua de ieri.
Calmul ardelean
Clujenii au rămas impasibili la acuzaţiile venite de la Timişoara şi, mai mult, au lansat ideea că, dacă cineva ar trebui să se plângă de arbitraj, aceia ar trebui să fie ei. „Au fost multe faze discutabile în timpul meciului şi pentru noi, şi pentru ei, Nuno Claro a fost eliminat chiar pe degeaba, iar meciul nu trebuia prelungit deloc opt minute, nu au fost incidente sau ceva de genul. Până la urmă, rezultatul a fost echitabil, dar cu ajutorul arbitrilor. Pe noi nu ne interesează ce spun Iancu şi Becali şi aceste atacuri vin doar pentru că noi suntem pe primul loc. Asta-i singura cauză.
Efectul cenuşii
CFR Cluj nu a mai reuşit la Timişoara jocurile bune din anumite meciuri şi, într-o mare parte din timp, a fost dominată copios de către formaţia bănăţeană. Explicaţia pentru evoluţia mai puţin reuşită are legătură cu erupţia vulcanică din Islanda, potrivit preşedintelui Iuliu Mureşan. „Am făcut şase ore pe drum cu autocarul, din cauză că avioanele nu au mers. Am fost obosiţi, iar acest lucru s-a văzut pe timpul meciului. Totuşi, ne-am ales cu un punct care poate conta”, a spus oficialul din Gruia.