3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialCasute inchise in tabara de la Costinesti

Casute inchise in tabara de la Costinesti

» Un barbat care a sosit cu un grup de copii intr-o tabara privata din Costinesti este internat in stare grava la Spitalul Judetean Constanta, dupa ce a cazut in cap in timp ce dormea dintr-un pat supraetajat nesecurizat. Constantin Palu are sanse mici de supravietuire.

Imediat dupa accident, victima, in varsta de 32 de ani, din Mehedinti, a fost transportata de urgenta la spital. Constantin Palu a fost supus imediat unei interventii chirurgicale, insa medicii spun ca sansele de a ramane in viata sunt mici. Barbatul a cazut de la o inaltime de doi metri si a intrat in coma. "Pacientul s-a prezentat cu un traumatism cranio-cerebral acut, cu o colectie de sange la nivelul creierului, operata de o echipa de neurochirurgi. Evolutia postoperatorie este grava, el fiind ventilat mecanic, in prezent", a declarat dr. Florin Stoian, purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta.

In urma incidentului, reprezentantii Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor (CRPC) au efectuat un control la Tabara Perla-Pescarus, administrata de SC Zelali Import Export SRL. "Am constatat ca in zece dintre casute, paturile supraetajate nu aveau bare de protectie corespunzatoare, motiv pentru care a fost posibil si incidentul respectiv. Am luat masura inchiderii definitive a casutelor, iar firma risca o amenda intre 20.000 si 100.000 lei", a mentionat Rodica Mocanu, purtator de cuvant al CRPC. Patronul taberei private de la Costinesti a explicat incidentul spunand ca patul cu ghinion a fost oferit gratuit, ca promotie. Barbatul este in continuare internat la sectia ATI (Anestezie – Terapie Intensiva) din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Constantin Palu face parte dintr-un grup de peste 50 de persoane – copii si insotitori – care au sosit pe litoral si s-au cazat intr-o tabara din Costinesti crezand ca vor avea o vacanta de vis, intr-un loc sigur.

» Reclamatie
De cum au sosit insa pe litoral, turistii au reclamat faptul ca au fost mintiti. Copiii ar fi trebuit sa stea cate doi in camera. In realitate, oaspetii au fost nevoiti sa doarma cate 5-6 in locuri de cazare si chiar in paturi supraetajate nesecurizate. Mai mult decat atat, copiii si-au petrecut o noapte pe intuneric dupa ce toata tabara a ramas fara curent electric. Cazul de la tabara Perla-Costinesti a intrat si in atentia Politiei.

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă