0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialBursa de Marfuri a revenit pe ringul tranzactiilor locale

Bursa de Marfuri a revenit pe ringul tranzactiilor locale

TIMISOARA. Tranzactiile pe piata bursiera din vestul tarii vor fi dinamizate prin aparitia unui jucator important in domeniu, rezultat in urma deciziei Bursei de Marfuri Timisoara (BMT) de a-si deschide un terminal in cadrul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura (CCIA). „Am fost printre primele burse infiintate in Romania, insa, din nefericire, in primii ani Bursa de Marfuri Timisoara a avut o traiectorie mai putin placuta. Spre satisfactia mediului de afaceri local, am reusit sa trecem peste toate incurcaturile, peste perioada de reorganizare judiciara si, pentru prima oara dupa multi ani, in 1994 sa iesim pe profit”, a declarat presedinta BMT, Maria Grapini, cu prilejul anuntului privind semnarea parteneriatului cu CCIA.
Incurcaturile la care a facut referire miliardara timisoreana au vizat primii ani de activitate ai bursei locale, infiintata in 1994, cand presedintele acesteia, Sergiu Palcau, s-a implicat intr-o serie de activitati infractionale, care au dus la condamnarea sa la inchisoare si, implicit, la compromiterea activitatii institutiei. Dupa o perioada de stagnare a tranzactiilor, rastimp in care s-a reconstituit toata baza de date, BMT a devenit un concurent serios al Bursei de Marfuri Bucuresti, care si-a deschis un terminal in cadrul fabricii „Elba”, iar ponderea sa pe ringul tranzactiilor locale va deveni si mai importanta prin parteneriatul cu CCIA.
„Politica bursei in 2005 este de marire a volumului tranzactiilor prin deschiderea catre noi partene-ri. Avem in vedere primirea de noi actionari si deschiderea de terminale in structura camerala din Regiunea V Vest”, a declarat presedintele CCIA, Emil Mateescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă