Inaugurarea noii bucăţi de autostradă Turda – Luna din judeţul Cluj a prilejuit un nou schimb de replica acide între reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei. Autostrada a fost inaugurată chiar de premierul Emil Boc.
Noua bucată de autostradă are practic zece kilometri, plus alţi doi care reprezintă bretelele care fac legătura cu drumul naţional care leagă Câmpia Turzii de Târgu-Mureş. Noul tronson este unit cu cel dat în folosinţă anul trecut, de 1 decembrie, la Turda şi care ajunge la Gilău, printr-un nod rutier. În acest moment, sunt terminaţi şi utilizabili 52 de kilometri din A3. Cei 52 de kilometri, care funcţionează în acest moment ca un fel de centură de ocolire a municipiului Cluj-Napoca cu profil de autostradă, scurtează de aproximativ patru ori timpul necesar, în urmă cu un an, de parcurgere a distanţei de la Gilău la Câmpia Turzii, care era de aproximativ două ore. Potrivit calculelor Bechtel, constructorul american al autostrăzii, 9.000 de maşini trec zilnic pe această bucată din A3.
Declaraţii politici
Cei 10 kilometri de autostradă au fost construiţi, practic, pe datorie. Bechtel încă nu a încasat nici un leu în contul lucrărilor făcute în acest an. Premierul Emil Boc a declarat că lucrările vor fi decontate anul viitor. În ceea ce priveşte continuarea lucrărilor, premierul a declarat sâmbătă că nu poate spune în ce direcţie şi în ce ritm se vor continua lucrările la Autostrada Transilvania, pentru că prioritatea Guvernului va fi finanţarea autostrăzii de pe traseul Coridorului IV Paneuropean, care este finanţată de Uniunea Europeană şi confinanţată de autorităţile române.
„Bugetul este în momentul de faţă în pregătire şi căutăm soluţii de finanţare a proiectului Bechtel, vom ajunge, sper, la o formulă, în funcţie de resursele bugetare pe care le vom avea la dispoziţie. Sunt mai multe secţiuni în analiză. (…) Coridorul 4 este extrem de important în ceea ce priveşte pentru folosirea banilor europeni, iar autostrada Transilvania, în ceea ce priveşte banii de la bugetul de stat”, a spus Emil Boc. La rândul, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care a participat la inaugurarea autostrăzii sprijinită în cârje, a spus că „de comun acord cu întreg cabinetul, am decis ca sumele alocate pentru Bechtel să fie în funcţie de bugetul disponibil pentru că prioritatea zero este atragerea celor 5,6 miliarde de euro pentru infrastructură rutieră terestră şi navală”. Premierul a parcurs cei 52 de kilometri într-o Dacie Duster, iar la finalul drumului s-a declarat mulţumit de calitatea lui. La eveniment au participat pe lângă cei doi miniştri şi ambasadorul SUA, Mark Gittenstein, ambasadorul Turciei, Ayse Sinirioglu (pentru că la construirea autostrăzii lucrează şi firma turcească Enka, care formează cu Bechtel un joint-venture), dar şi directorul Bechtel România, Mike Swinford.
Inaugurarea autostrăzii a provocat şi replici acide între politicieni. Premierul PDL, Emil Boc, a declarat că, dacă Guvernele de după anul 1989 ar fi construit câte un segment de autostradă comparabil cu cele inaugurate în timpul mandatului său, România ar fi avut peste 1.000 de kilometri de autostradă, în loc de doar 300. Însă senatorul PNL, Marius Nicoară, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, crede că ceremonia inaugurării autostrăzii de 10 kilometri a fost ridicolă. Senatorul PNL a mai afirmat că tronsonul Luna – Turda ar fi fost gata de 10 zile, dar că oficialii Bechtel nu l-ar fi deschis circulaţiei pentru că ar fi aşteptat venirea premierului Boc la inaugurare. El a mai atras atenţia că există întârzieri nepermise în realizarea centurii de ocolire a Clujului Vâlcele – Apahida, care este legată de Autostrada Transilvania prin intermediul drumului european E 60. Marius Nicoară a spus că această centură ar fi trebuit să fie gata de un an, dar că, din cauza unor alunecări de teren, care sunt consecinţa unor studii geodezice necorespunzătoare, această centură nu va fi gata nici în doi ani. De asemenea, senatorul PNL a mai criticat faptul că această centură de ocolire a înghiţit deja 150 de milioane de euro, în condiţiile în care Ministerul Transporturilor ar fi putut să accepte construirea unei centuri de ocolire a oraşului prin Aiton, care ar fi costat doar 35 de milioane de euro şi care ar fi fost gata după maximum 16 luni de la începerea lucrărilor.