16.7 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialBani europeni pentru apă la Oituz

Bani europeni pentru apă la Oituz

Comuna beneficiază de un buget de 3,7 milioane lei, provenit din fonduri europene.

 

Locuitorii satului Oituz, comuna Lumina, judeţul Constanţa vor avea o reţea nouă de alimentare cu apă. Conform declaraţiei primarului comunei, Dumitru Chiru, proiectul depus de administraţia locală anul trecut în luna iunie a fost acceptat la finanţare de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Chiru susţine că valoarea investiţiei se ridică la 3,7 milioane lei, pe 24 februarie MDRT urmând să organizeze licitaţia pentru realizarea acestui proiect. Acum, reţeaua de alimentare cu apă pentru cele aproximativ 1.100 de suflete ce trăiesc aici se prezintă dezastruos.

„În acest moment, trei sferturi dintre locuitorii Oituzului au conductele din momentul în care s-a înfiinţat satul, de acum 80 de ani. Toate sunt colmatate, umplute de rugină, înfundate, se sparg zilnic deci pierderi de apă importante. Avem probleme mari la alimentarea cu apă, inclusiv cu alimentarea din conducta principală care duce spre Mihail Kogălniceanu: se obturează conducta şi apa nu mai este livrată la presiunea ideală”, ne-a declarat edilul din Lumina, care a mai precizat că doar un sfert din reţeaua de alimentare cu apă a satului funcţionează la parametri normali. Finanţarea pentru acest proiect vine de la UE, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Satul Oituz s-a format în anul 1923, când la exproprierea unor moşii boiereşti au fost împroprietăriţi văduvele şi orfanii luptătorilor căzuţi în primul război mondial în Valea Oituzului, Mărăşti şi Mărăşeşti (beneficiarii fiind aproximativ 45 de familii). 

Cele mai citite

TAROM oferă prețuri speciale la zborurile aniversare către Praga și Paris

Compania TAROM oferă 70 de vouchere pentru toate biletele achiziţionate pe site-ul companiei, în data de 18 septembrie, precum şi bilete la tarife începând...

Portugalia: Trei pompieri au murit într-un incendiu care a mistuit o pădure

În Portugalia, trei pompieri și-au pierdut viața din cauza unui incendiu care a răvășit o pădure din partea de nord a țării. De câteva...

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...
Ultima oră
Pe aceeași temă