Un docher a ajuns in stare grava la Spitalul Clinic de Urgenta Constanta in urma unui accident de munca. Purtatorul de cuvant al Politiei Transporturi, Cerasela Miron, a declarat ca lucratorii Serviciului de Politie Maritima au fost sesizati telefonic prin Dispeceratul Apel Unic de Urgenta despre faptul ca, in dana 45 a Portului Constanta, a avut loc un accident de munca. Astfel, din primele cercetari efectuate de echipa operativa la fata locului, a reiesit ca victima se numeste Gica J., in varsta de 44 de ani, din orasul Eforie Sud, docher, care se afla de serviciu la operatiuni de incarcare cherestea la nava Alexandra T, sub pavilion Panama. Oamenii legii au mentionat ca, in momentul in care barbatul se afla pe o schela in interiorul magaziei navei, o treapta a cedat sub greutatea acestuia, iar victima a cazut in gol de la o inaltime de peste patru metri, accidentandu-se la piciorul drept si la sold. La scurt timp de la producerea incidentului, docherul a fost transportat cu ajutorul unei ambulante la Spitalul Clinic de Urgenta Constanta pentru primirea ingrijirilor de specialitate necesare. Cadrele medicale au declarat ca, dupa efectuarea analizelor, s-a stabilit ca acesta a suferit contuzii multiple la nivelul bazinului si piciorului drept.