3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecial30 iunie - termenul pentru autostrada Cernavodă-Medgidia

30 iunie – termenul pentru autostrada Cernavodă-Medgidia

Pe ultima sută de metri a mandatului, ministrul Transporturilor spune că sunt şanse reale să circulăm pe autostrada spre Bucureşti încă din iunie. cristian.hagi

Chiar dacă ştia că nu va mai fi ministrul Transporturilor decât pentru câteva zile (sau poate tocmai din această cauză), Alexandru Nazare a vizitat, luni, şantierul Autostrăzii Cernavodă-Medgidia. „Până acum sunt în grafic, ceea ce mă face să cred că, cu o monitorizare foarte atentă în perioada următoare, această lucrare poate să fie gata la 30 iunie, cum a fost asumat anul trecut, numai că trebuie să avem foarte mare atenţie în perioada următoare”, a declarat acesta, la faţa locului. După cum se văd lucrurile pe şantier, pare greu de crezut că acest termen poate fi respectat. Nu toate viaductele sunt gata şi există încă porţiuni întregi pe care nu s-a turnat nici măcar fundaţia.

Tronsonul Cernavodă-Medgidia, în lungime de 20,5 km, este extrem de important pentru că reprezintă finalizarea unui proiect început acum circa un sfert de secol: o autostradă care să lege Constanţa de Bucureşti. Este important şi pentru PDL, care a promis realizarea acestuia în mandatul său. Fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, a reziliat chiar contractul cu fostul constructor, francezii de la Colas, pe motiv de întârziere a lucrărilor, şi a organizat o nouă licitaţie, câştigată de consorţiul Astaldi – Max Boegl, care lucrează şi la tronsonul Medgidia-Constanţa. Semnarea contractului a avut loc în 21 septembrie 2011, iar în 7 octombrie au început lucrările. Pe 30 iunie ar urma să fie deschisă câte o bandă de circulaţie, iar finalizarea completă este programată pentru ianuarie 2013. La începutul lunii martie 2012, reprezentanţii firmei Astaldi – Max Boegl susţineau că segmentul de autostradă Cernavodă-Medgidia va fi deschis circulaţiei pe o singură cale la sfârşitul lunii iulie.

Reamintim că la sfârşitul lunii iulie 2011 au fost inauguraţi 21 de kilometri din autostradă, de la Murfatlar la Constanţa, iar timp de două luni circulaţia s-a desfăşurat pe o singură cale până la finele lunii septembrie când a fost dat circulaţiei şi celălalt sens de mers.   Text Box:

Investiţie în aeroport

Ministrul Transporturilor a anunţat şi că Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” va fi modernizat, valoarea investiţiei fiind de 40 de milioane de euro, fonduri europene. „Era un proiect aşteptat de foarte mult la care am lucrat în ultimele şase luni foarte intens şi acesta este al doilea aeroport finanţat din fonduri europene, după Suceava, al doilea contract de finanţare pe care îl semnăm. Urmează să se desfăşoare procedura de licitaţie şi sperăm ca în septembrie să poată fi semnat contractul”, a declarat ministrul Transporturilor.

Cele mai citite

Trent Alexander-Arnold, tot mai aproape de despărțirea de Liverpool. „Vreau să joc la Real Madrid”

Trent Alexander-Arnold (26 de ani), fundașul dreapta al lui Liverpool, este hotărât să facă un pas important în cariera sa și le-a comunicat oficialilor...

Petrolul Ploiești, în dificultăți financiare. Ce datorii trebuie achitate?

Petrolul Ploiești, echipă aflată pe loc de play-off în Liga 1, se confruntă cu o situație financiară dificilă. Claudiu Tudor, președintele clubului, a dezvăluit...

AS Monaco răspunde ironic la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Ligue 1!

Cristiano Ronaldo a afirmat recent că Ligue 1 este dominată exclusiv de PSG, iar celelalte echipe sunt „terminate”, iar AS Monaco a oferit o...
Ultima oră
Pe aceeași temă