0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialStraniile conexiuni din cazul Petcu

Straniile conexiuni din cazul Petcu

Miron Mitrea este naşul lui Marius Petcu. Firmele magnatului Dumitru Bucşaru au făcut afaceri profitabile cu ministerul condus de Mitrea. Soţul judecătoarei care l-a eliberat pe Petcu a fost angajatul fiicelor lui Bucşaru.

 

După un flagrant şi câteva zeci de ore petrecute la sediul DNA, dar şi în arestul Direcţiei Cercetări Penale, liderul CNSLR-Frăţia a scăpat de mandatul de arestare preventivă pentru 29 de zile, după ce judecătorul a decis, în primă instanţă, că sindicalistul-şef poate fi cercetat şi în libertate. Verificările făcute de România Liberă scot însă la iveală câteva conexiuni cel puţin interesante între mai multe personaje aflate în strânsă legătură atât cu Marius Petcu, cât şi cu ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Este deja bine cunoscut faptul că Marius Petcu este finul lui Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor din guvernarea PSD a lui Adrian Năstase. De altfel, ca lider sindical, Petcu a jucat adesea rolul de portavoce a intereselor PSD în ceea ce priveşte mişcarea sindicală, relaţia sa cu social-democraţii fiind una cât se poate de solidă. Pe de altă parte, în timpul mandatului de la Transporturi al lui Miron Mitrea unul dintre principalii beneficiari ai contractelor cu instituţia condusă de actualul senator PSD de Vrancea a fost omul de afaceri Dumitru Bucşaru. Firma acestuia din urmă, Art Construcţii, fostă Valahorum, a fost cea care a construit Gara Focşani. Totodată, propunerea de săptămâna trecută a procurorilor anticorupţie, respectiv arestarea lui Marius Petcu, a fost repartizată spre soluţionare judecătoarei Anca Alexandrescu.

Potrivit ultimei declaraţii de avere a magistratului, datată aprilie 2009, soţul magistratei, Leonard Lucian Alexandrescu, este salariat al firmei Renaissance Catering din Ilfov. Societatea respectivă a fost deţinută până în septembrie 2010 de cele două fiice ale lui Dumitru Bucşaru – Ramona Magdalena şi Zenaida Iuliana. Atunci, ambele fete ale patronului echipei Unirea Urziceni au cedat, potrivit surselor RL, doar în acte, firma Renaissance Catering către Corina Elena Neacşu, o tânără născută în Câmpulung Muscel. În urma verificărilor făcute de România Liberă la Registrul Comerţului a rezultat că Neacşu nu mai figurează ca acţionar la vreo altă societate comercială.

Ce urmează

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trebui să soluţioneze săptămâna aceasta recursul declarat de procurorii DNA faţă de decizia Curţii de Apel Bucureşti, în baza căreia sindicalistul Marius Petcu a fost lăsat în libertate.

Anchetatorii anticorupţie susţin că preşedintele CNSLR- Frăţia primea şpagă, lunar, câte 20.000 euro de la omul de afaceri vâlcean Petre Scrieciu. Acesta din urmă deţine o firmă de construcţii.

În schimbul banilor viraţi liderului CNSLR-Frăţia, firma lui Petre Scrieciu primea de la sindicatele controlate de Marius Petcu diferite contracte de lucrări.

Liviu Luca preia şefia CNSLR Frăţia

Liderul de sindicat Marius Petcu, prins în flagrant de procurorii anticorupţie, joia trecută, în timp ce lua mită 40.000 euro de la un om de afaceri, a fost înlocuit la conducerea CNSLR-Frăţia de către prim-vicepreşedintele Liviu Luca, au precizat, pentru NewsIn, reprezentanţi ai confederaţiei.

„Prerogativele lui Marius Petcu i‑au fost transferate lui Liviu Luca încă de vineri. Deocamdată, îi acordăm prezumţia de nevinovăţie lui Marius Petcu. Biroul Operativ al CNSLR Frăţia se va întruni oricum din două în două zile şi, în funcţie de evoluţia evenimentelor, se va decide dacă Marius Petcu va fi reinstalat preşedinte sau nu”, au mai spus aceleaşi surse.

Potrivit unor surse judiciare, dacă ancheta DNA se extinde, Petcu ar putea avea probleme mai mari la CNSLR, având şanse să piardă şefia celei mai mari confederaţii sindicale din România.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă