Poliţistul din judeţul Constanţa prins în timp ce primea 2.000 de lei mită a demisionat, el fiind cercetat în stare de reţinere pentru luare de mită, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, marţi dimineaţă un angajat Poliţiei Judeţene Constanţa care îşi desfăşura activitatea în cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Chirnogeni şi care este fostul şef al Poliţiei Bărăganu, desfiinţată recent, a fost reţinut de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, fiind cercetat pentru luare de mită. Câteva ore mai târziu, el şi-a dat demisia din poliţie.
Conform anchetatorilor, în 16 septembrie un bărbat din comuna Bărăganu, denunţător în acest caz, i-a împrumutat maşina sa unei alte persoane care nu avea permis de conducere. Şoferul respectiv a fost depistat de către Laurenţiu Florin Albu, agent în cadrul Secţiei 9 de Poliţie Rurală Chirnogeni în timp ce conducea maşina respectivă.
Astfel, şoferului i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis. Ca să nu-l tragă la răspundere penală şi pe bărbatul din Bărăganu care i-a împrumutat maşina celui fără permis, poliţistul i-a cerut acestuia suma de 2.700 de lei. În 25 septembrie, Laurenţiu Florin Albu a primit 700 de lei, bani proveniţi din înstrăinarea autoturismului şi i-a acordat bărbatului respectiv un răgaz de câteva zile pentru achitarea integrală a sumei, dar acesta a sesizat DGA.
Astfel, în 4 octombrie, ofiţerii DGA Constanţa l-au prins pe poliţist după ce primise de la denunţător suma de 2.000 de lei. După ce a luat banii, Laurenţiu Florin Albu a fugit de la locul organizării flagrantului cu maşina de serviciu. El a fost urmărit de poliţiştii anticorupţie, fiind blocat în apropierea Primăriei din comuna Bărăganu. Pe drum, el a încercat să scape de banii respectivi, aruncându-i pe fereastră, dar una dintre cele 20 de bancnote a rămas pe bancheta din spate a autoturismului pe care-l conducea.
Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită şi urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestare preventivă.