Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru CSM, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că revocarea judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica din CSM ar putea fi discutată săptămâna viitoare, „dacă nu vor mai apărea alte surprize”, potrivit Mediafax.
„Surprizele” pot veni de la comisia speciala a CSM care analizeaza neregulile de la adunarile generale de revocare a celor doi judecatori, nereguli semnalate de la convocarea acestor adunari pana la redactarea, FARA MOTIVARI, a hotararilor de revocare.
Horaţiu Dumbravă a spus că nu doreşte să se pronunţe dacă se impune sau nu revocarea judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica din CSM (desi a cerut-o in alte ocazii, antepronuntandu-se), însă a precizat că discuţia trebuia să aibă loc mult mai devreme.
„Nu am să mă pronunţ efectiv dacă se impune sau nu revocarea, dar ce pot să vă spun este că acest lucru trebuie să se întâmple, adică discuţia pe revocare, şi plenul CSM trebuie să decidă. Pentru că s-a tras foarte mult de timp, în 15 zile aşa spune legea, este imperativă din acest punct de vedere legea, noi trebuia să discutăm asupra revocărilor, fie într-un sens, fie într-altul. Din păcate, conducerea CSM nu a pus pe ordinea de zi, nu ştiu din ce motive, revocările”, a spus Dumbravă. Motivele sunt insa cunoscute de Horatius Dumbrava si se refera la verificarea nerespectarii procedurilor, incepand cu convocarea, fara respectarea procedurilor, a adunarilor generale de revocare si terminand cu hotararile de revocare ce nu au fost motivate, ceea ce atrage nulitatea revocarilor, daca se respecta legea.
Dumbrava a mai sustinut la Alba Iulia că Secţia de Judecători a CSM a fost foarte fermă (sectie condusa chiar de el), cerand să se discute revocarea celor doi judecători, iar acest lucru ar urma să se discute săptămâna viitoare, sustine membrul CSM.
„Iată că, în sfârşit, după ce Secţia de Judecători a fost foarte fermă şi a cerut acest lucru, ca revocările să se discute până la urmă cu întârziere foarte mare, se pare că vom discutat săptămâna viitoare. Se pare, să vedem, sper să nu mai apară alte surprize”, a conchis Dumbravă.
Care sunt neregulile de la adunarile generale ale magistratilor, convocate pentru revocarea judecatorilor Cristi Danilet si Alina Ghica
Ce NU spune Dumbrava este ca, la toate adunarile generale ale magistratilor, hotararile de revocare NU AU FOST MOTIVATE, ceea ce atrage nulitatea lor.
In plus, nu s-au respectat procedurile obligatorii ale declansarii adunarilor de revocare; acestea NU s-au tinut in aceeasi zi, cum prevad regulamentele, NU s-a votat secret, ci prin ridicarea mainii, ceea ce este interzis etc.
Aceste nelegalitati au fost descoperite de doua directii din CSM: de Directia Legislatie si de Directia de Resurse Umane. O comisie speciala a CSM va analiza aceste nerespectari ale normelor obligatorii, va intocmi un raport care va fi supus dezbaterii plenului consiliului.
Grupul compus din Horatiu Dumbrava, Adrian Neacsu, Alexandru Serban si alti patru judecatori, alaturi de ministrul Justitiei Mona Pivniceru, vor ca Alina Ghica si Cristi Danilet, critici consecventi ai imixtiunilor politicului in Justitie, sa fie repede revocati din CSM pentru ca in locul lor sa fie promovati alti doi judecatori apropiati grupului lor, astfel incat CSM sa fie subordonat Monei Pivniceru, deci USL.
Dupa subordonarea CSM, subordonarea Justitiei devine o formalitate pentru ca de CSM depinde promovarea pe functii in magistratura, de CSM depinde cariera magistratilor, iar cine nu se supune, fie este eliminat, fie este marginalizat. Au mai existat astfel de practici, in special in perioada cand ministru al Justitiei a fost Rodica Stanoiu.
Primele pedepse: incercarile de revocare ale criticilor imixtiunilor politicienilor in infaptuirea actului de Justitie
Alina Ghica şi Cristi Danileţ îşi depuseseră candidaturile la funcţia de vicepreşedinte al CSM la data de 4 ianuarie 2013, după alegerea Oanei Schmidt Hăineală ca preşedinte al Consiliului, desi sectia de judecatori a CSM, condusa de Horatius Dumbrava, a hotarat ca nici un judecator sa nu-si depuna candidatura. Precizam ca nu exista text de lege sau de regulament care sa prevada acest lucru.
Pentru ca Danilet si Ghica si-au depus candidaturile, drept pedeapsa s-a pornit o campania de declansare a adunarilor generale de revocare, dar nu de colegiul director al instantei, asa CUM PREVEDE LEGEA, ci de magistrati afiliati Monei Pivniceru.
Un alt motiv al supararii ministrului Justitiei si al grupului ei din CSM a fost faptul ca cei doi judecatori – Danilet si Ghica -„au ajutat” ca un procuror să devină şef al Consiliului Superior al Magistraturii.
Precizam ca legea prevede clar : membrii CSM VOTEAZA potrivit CONSTIINTEI lor, NU dupa cum le dicteaza un ministru sau un grup din CSM.
Danilet si Ghica, atacati sistematic, cu randul, de membri gruparii ministrului Pivniceru si de doua organizatii apropiate acestuia
Alina Ghica, Cristi Danilet si Oana Haineala, aleasa presedinte CSM, sunt atacati sistematic, cu randul, de asociatiale profesionale Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, prin presedintele Natalia Roman, prietena ministrului Justitiei Mona Pivniceru si a secretarului de Stat Cristina Manda (PSD) ; de Asociatia Magistratilor din Romania, condusa de presedintii de onoare Viorica Costiniu ( sotia judecatorului Florin Costiniu, fost sef de sectia la Inalta Curte, co ndamnat de prima instanta pentru coruptie) si de Mona Pivniceru (care actioneaza din umbra), de judecatorii Horatiu Dumbrava, Adrian Neacsu si Alexandru Serban, primii doi cercetati de Agentia Natinala de Integritae pentru conflict de interese, iar impotriva lui Neacsu procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala.
S-a incercat si revocarea din functie a presedintelui nou ales al CSM, procurorul Oana Haineala, dar procurorii, in adunarile lor generale – tinute regulamentar, in aceeasi si la aceeasi ora in toata tara-, au sustinut-o in proportie de peste 80%.
Acest asalt asupra celor trei magistrati – Haineala, Ghica si Danilet – se datoreaza faptului ca acestia au condamnat toate derapejele de la lege ale puterii reprezentate de USL, toate imixtiunile in infaptuirea actului de Justitiei (spre exemplu linsajul public al magistratilor care l-au condamnat pe Adrian Nastase), in timp ce Horatiu Dumbrava, Adrian Neacsu, Alexandru Serban, Natalia Roman au TACUT, desi era si datoria lor sa-i apere pe magistratii atacati de politicieni.
In plus, Mona Pivniceru i-a luat publicat apararea fostului premier Nastase, inainte de condamnarea la inchisoare cu executare, sustinand ca DNA i-ar fi instrumentat un dosar politic.