Ucis de Securitate pe motiv că se opunea colectivizării şi că s-a iubit cu soţia şefului Securităţii: acesta este povestea fostului militar de carieră Aurel Ionac.
Unul dintre eroii rezistenţei anticomuniste din judeţul Sălaj, Ionac va fi deshumat astăzi de către arheologii Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România. Echipa de arheologi a ajuns încă de ieri seară pe dealul din apropierea localităţii Gălgău, unde este îngropat Ionac, iar astăzi urmează să aibă loc deshumarea în prezenţa procurorului militar Viorel Siserman şi a lui Marius Oprea.
Povestea lui Aurel Ionac ilustrează din plin modul cum acţiona Securitatea când identifica „duşmanii poporului”. „Aurel Ionac, care era militar de carieră, iubea aceeaşi femeie ca şeful Securităţii Poporului din fostul judeţ Someş, Nicolae Briceag. Mai mult, Aurel Ionac era unul dintre opozanţii regimului comunist. Pe el l-au pârât localnicii din Fodora, satul unde locuia drăguţa sa”, spune istoricul Gheorghe Petrov. Din cauza rivalităţii pentru femeia din Fodora, dar şi pentru că Aurel Ionac îi îndemnase pe săteni să se opună colectivizării, el a fost ridicat din casa sa, în noaptea de 21 spre 22 august 1950, de către securistul Constantin Vieru, însoţit de doi localnici din Fodora, Ludovic Dobondi şi Augustin Tomşa. Bărbatul a fost dus pe un deal şi executat, fără să fi fost condamnat de vreo instanţă. Călăii lui Ionac au adus din Gălgău şi trei săteni pe care i-au pus să sape groapa bărbatului. L-au îngropat apoi, pe furiş, noaptea.
Ani întregi securiştii au încercat să îşi ascundă crima, iar văduva militarului, Eugenia Ionac, a primit certificatul de deces abia la 19 ani după moartea bărbatului. Acum, rudele lui Aurel Ionac, Elena şi Laszlo Szervaczius, au cerut ca osemintele luptătorului anticomunist să fie deshumate şi îngropate creştineşte. Aurel Ionac a fost unul dintre subofiţerii Armatei Regale Române. În anul 1928 a fost admis la Şcoala de Subofiţeri de Infanterie din Braşov, iar apoi a fost promovat sergent-major la Regimentul 81 de Infanterie din Dej. În timpul războiului, a luptat în URSS, în România, Ungaria şi Cehoslovacia, împreună cu Regimentul 43 Infanterie din Constanţa. După ce a început sovietizarea Armatei Regale Române, în anul 1947, a fost pensionat, cu gradul de plutonier-major. S-a întors acasă şi a devenit unul dintre fruntaşii satului, care se opuneau comuniştilor.