18.9 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăȘtirile zileiJandarm în stare gravă, după ce a fost lovit pe trecerea de...

Jandarm în stare gravă, după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni

Accidentul s-a produs vineri, pe una dintre cele mai aglomerate străzi din Galaţi.

Victima, un ofiţer al Jandarmeriei în vârstă de 47 de ani, a fost lovit în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, de cptre o camionetă încărcată cu materiale de construcţii. Bărbatul a fost grav rănit şi a fost transportat de urgenţă la spital.

Medicii spun că pacientul a fost dus la secţia de Terapie Intensivă şi că starea ofiţerului este stabilă.

„Victima este în stare gravă, colegii mei l-au intubat la faţa locului. A suferit mai multe răni, are fractură multiplă la gambă, traumatism cranio facial. Se fac verificări de specialitate, aşteptăm şi alte rezultate”, a declarat, pentru Mediafax, coordonatorul SMURD Galaţi, Angel Trifan.

Poliţia Rutieră a început o anchetă şi a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Şoferul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„Este vorba despre un jandarm de 47 de ani care mergea către locul de muncă, la unitatea de pe strada Traian. La trecerea de pietoni a fost acroşat de o autoutilitară condusă de un bărbat de 26 de ani care nu a acordat prioritate. Pietonul a fost rănit grav şi s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Şoferul nu avea alcoolemie”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Cazul va fi anchetat şi de colegii jandarmului, deoarece ofiţerul rănit se afla în drum spre locul de muncă. Specialiştii Jandarmeriei vor stabili dacă este vorba despre un accident de muncă şi dacă jandarmul a respectat traseul normal stabilit prin documentul privitor la normele de protecţie a muncii.

Un accident similar a avut loc la începutul anului, pe aceeaşi trecere de pietoni. Atunci, o angajată a unităţii de Jandarmi, aflată în timpul serviciului, a fost lovită de o maşină care circula cu viteză.

Cele mai citite

Meciul Simonei Halep de la Trophee Clarins, amânat din cauza ploii

Meciul pe care Simona Halep trebuia să îl dispute astăzi în prima rundă a turneului Trophee Clarins de la Paris a fost amânat din...

Acuzații de corupție și abuz de putere

În mijlocul agitației din campania electorală din comuna Vernești, se întețește lupta pentru adevăr între cei care aspiră la putere și cei care...

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...
Ultima oră
Pe aceeași temă