Cancelarul german, Angela Merkel, care împlinește joi 60 de ani, a primit numeroase urări cu această ocazie, unele cât se poate de tradiționale, altele ieşite din comun. Printre acestea din urmă se numără și ideea unui reporter de a-i cânta "Happy birthday" chiar în timpul unei conferințe de presă, relatează Huffington Post, preluat de Mediafax.
"Doamnă cancelar, înainte să vă adresez prima întrebare – şi cred că vorbesc în numele tuturor colegilor mei de aici, de la Bruxelles – aş vrea să vă felicit cu ocazia zilei de naştere. Vă urăm toate cele bune, sănătate şi tot ce vă doriţi!", a spus angajatul al ZDF. "Şi acum, dacă sunteţi suficient de curajoasă încât să mă ascultaţi cântând, am să încep", a continuat el, spre surprinderea tuturor.
"Trebuia să cânt şi eu, ar fi fost mai bine. Vă mulţumesc, totuşi", a spus Angela Merkel evident amuzată,"este primul cântec pe ziua de azi". Cancelarul a ţinut să menţioneze însă că a primit flori şi a ciocnit un pahar de şampanie cu membrii Consiliului European.
Angela Merkel este cancelar federal al Gemaniei din 2005, şi lider al Uniunii Creştin Democrate încă din anul 2000.
video: youtube.com