44 de poliţişti au fost răniţi în urma unor confruntări cu huligani produse duminică la Koln unde a fost organizată o manifestaţie a extremei-drepte, a anunţat, luni,a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Koln care a mai adăugat că şi 20 de manifestanţi violenţi au fost reţinuţi, Unii dintre huligani au continuat să tulbure liniştea publică în centrul oraşului la câteva ore după încheierea manifestaţiei, scrie Mediafax.
Manifestaţia a fost organizată gruparea de extremă-dreapta islamofobă Pro NRW, în numele unei grupări intitulată "huligani contra salafişti".
video: youtube.com
Cel puţin 4.000 de huligani şi militanţi ai extremei-drepte au răspuns apelului şi au defilat duminică după-amiază într-o atmosferă tensionată în centrul oraşului Koln, scandând lozinci precum "afară cu străinii", potrivit agenţiei DPA.
La începutul lunii octombrie, ciocniri violente între kurzi şi militanţii islamişti au avut loc în nordul Germaniei, soldate cu mai mulţi răniţi, în special în oraşul Hamburg