-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialVaccin experimental canadian împotriva Ebola, testat în Statele Unite

Vaccin experimental canadian împotriva Ebola, testat în Statele Unite

Autorităţile sanitare din Statele Unite au anunţat că Institutul pentru Sănătate a început, miercuri, testarea unui vaccin experimental canadian împotriva virusului Ebola. Vaccinul "VSV-ZEBOV" este cel de-al doilea care face obiectul unor teste, relatează AFP, preluat de Mediafax.

La începutul lunii septembrie, Institutul a început testarea clinică, cu un grup de 20 de voluntari, a unui vaccin . Primele rezultate cu privire la eficienţa vaccinului vor fi anunţate până la sfârşitul anului. La rândul său, Institutul american de cercetare al armatei Walter Reed. Primele rezultate ale testelor clinice ale vaccinului canadian urmează, de asemenea, să fie disponibile până la sfârşitul anului.

Canada a expediat luni un prim lot de doze ale vaccinului experimental anti-Ebola către spitalele din Geneva, unde urmează să fie testat pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă