Avioane de vânătoare au atacat poziţii militare ale PKK din zona satului Daglica, în sud-estul Turciei, luni seară, o premieră de la armistiţiul instituit de rebeli în martie 2013, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de AFP şi preluat de Mediafax.
Ankara a iniţiat, în 2012, negocieri cu liderul PKK, Abdullah Öcalan, aflat în detenţie, pentru a pune capăt rebeliunii soldate cu circa 40.000 de morţi în ultimii 30 de ani.
Insurgenţii kurzi au decretat un armistiţiu unilateral în martie 2013 şi au retras efectivele militare în zona Muntelui Kandil, pe teritoriul Irakului.