Alexis Tsipras, premierul Grecie, a declarat, marţi seara în cadrul unui interviu la televiziunea naţională, că susţine acordul cu creditorii, deşi l-a negociat „cu cuţitul la gât”. Motvul incovat de Tsipras ar fi faptul că oficialii europeni nu ştiu cum să asigure o finanţare punte pentru a preveni intrarea Greciei în incapacitate de plată, informează Mediafax.
„Guvernul grec nu a primit încă un program de finanţare punte pentru că unii încearcă să îl blocheze. Prioritatea mea este ca alegerea pe care am făcut-o, cu cuţitul la gât, să fie finalizată„, a afirmat Tsipras într-un interviu la postul public ERT-TV.
Parlamentul grec trebuie să voteze miercuri condiţiile impuse de creditorii ţării pentru reluarea sprijinului financiar, în timp ce măsura de control al capitalului a blocat economia care a pierdut deja 25% din valoare, din 2009. Tsipras a explicat că pachetul de austeritate este inevitabil, pentru că alternativa ar fi fost ieşirea din zona euro. În schimb, necesarul de finanţare pe termen mediu al Greciei va fi asigurat, iar discuţiile pentru restructurarea datoriilor vor începe în toamnă, a spus premierul.