3.7 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialIsraelul a insistat pentru înmormântarea victimelor la Ierusalim, apoi a cerut bani...

Israelul a insistat pentru înmormântarea victimelor la Ierusalim, apoi a cerut bani pentru funeralii

Autorităţile de la Tel Aviv au insistat ca cei patru evrei ucişi în atacul de la un magazin din Paris să fie înmormântaţi în Israel şi chiar a făcut presiuni asupra unei familii, care iniţial dorea ca funeraliile să se desfăşoare în Franţa,apoi le-a cerut bani familiilor şi comunităţii evreilor din Franţa, în timp ce locul înhumării a fost schimbat de trei ori, relatează Haaretz.

Ulterior, familiile şi comunitatea evreilor francezi au fost rugate să plătească pentru morminte. Întrucât victimele nu erau cetăţeni israelieni, înmormântările nu au fost plătite de Institutul Naţional de Asigurări, iar în pofida caracterului lor semioficial, Guvernul nu le-a declarat funeralii de stat. Abia după o zi de negocieri s-a decis ca statul israelian să acopere costurile.

După ce s-a decis înmormântarea celor patru victime în Israel, au apărut probleme în ceea ce priveşte locul înhumării, care a fost schimbat de trei ori. Iniţial, societatea funerară a comunităţii yemenite a sugerat ca victimele să fie înmormântate pe Muntele Măslinilor, în Ierusalimul de Est, dar a cerut 15.000 de euro pentru un mormânt.

Însă Meshi-Zahav a apreciat că locul desemnat pentru înmormântare este nepotrivit, într-o zonă izolată a cimitirului, cu probleme de securitate, astfel că această variantă a fost exclusă. Ulterior, femeia de afaceri Eva Zarfati, care deţine o parte din cimitirul Har Hamenuhot, s-a oferit să doneze patru morminte, dar au fost descoperite probleme cu documentele sale, astfel că şi această ofertă a fost respinsă, scrie Mediafax.

În final au început negocieri cu societatea funerară a comunităţii sefarde, care s-a oferit să înmormânteze victimele gratis pe Muntele Măslinilor, dar Guvernul a refuzat, probabil din motive de securitate. Ulterior societatea a oferit morminte la Har Hamenuhot, la preţul de aproximativ 10.800 de euro fiecare. În urma negocierilor, s-a stabilit că banii vor fi plătiţi de comunitatea evreilor francezi, nu de familiile victimelor.

Ministerul israelian al Afacerilor Religioase a anunţat marţi noaptea că va suporta costurile înmormântărilor, dar a precizat că familiile victimelor au refuzat variantele gratuite şi că sumele ar fi urmat să fie plătite de comunitatea evreilor francezi, nu de familii.

Cele mai citite

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Jurgen Klopp, noul lider al cluburilor Red Bull! Ofertă surprinzătoare din Formula 1 înainte de preluarea funcției

Jurgen Klopp este pregătit să își înceapă noul rol de director general al cluburilor de fotbal deținute de Red Bull, începând cu 1 ianuarie....

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...
Ultima oră
Pe aceeași temă