Serghei Ivanov, fost agent KGB şi actual şef al administraţiei de la Kremlin susţine că nu suportă trădarea, că este deranjat de greşelile gramaticale şi că urăşte cuvântul "elită", relatează Interfax, preluat de Mediafax.
Ivanov, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui Vladimir Putin şi fost ministru al Apărării, a afirmat că a suferit "o mare lovitură din cauza unei trădări" în perioada în care a lucrat în serviciile secrete ruse. El a mai afirmat că nu-i place "populismul, neatenţia şi tendinţa unor persoane de a oferi răspunsuri elaborate şi neclare la întrebări simple". În plus, oficialul de la Kremlin, licenţiat în filologie, a declarat că se enervează atunci când "unii comentatori, chiar şi cei de la posturile de televiziune centrale (…), fac greşeli gramaticale".