-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialPROTESTE AMPLE anunţate la Chişinău în timpul vizitei lui Ponta

PROTESTE AMPLE anunţate la Chişinău în timpul vizitei lui Ponta

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor de la Chişinău, le-a cerut, marţi, simpatizanţilor săi să organizeze, joi, cu ocazia Zilei Independenţei şi a vizitei premierului Victor Ponta, o manifestaţie în care să se ceară convocarea alegerilor parlamentare anticipate şi criticarea susţinătorilor unificării Republicii Moldova cu România, informează agenţia TASS, preluată de Mediafax.

Le cerem cetăţenilor Republicii Moldova să iasă pe străzi, joi, pentru a protesta faţă de oligarhii care au acaparat puterea şi faţă de susţinătorii unirii cu România. Vom organiza o manifestaţie la Chişinău, apoi vom extinde protestele în toată ţara. Până la sfârşitul lunii septembrie, vom reveni la Chişinău pentru a înlătura actualul Guvern„, a declarat Igor Dodon.

Liderul Opoziţiei de la Chişinău propune modificarea Constituţiei în sensul alegerii preşedintelui Republicii Moldova prin sufragiu universal. „Socialiştii cred că preşedintele trebuie ales prin vot popular, nu în Parlament, pentru a ne asigura că este liderul naţiunii, nu un bufon plătit de oligarhii care au acaparat puterea în Parlament, la Guvern şi care au adus ţara în colaps economic. Cu actualul Guvern liberal proeuropean, economia Republicii Moldova se deteriorează într-un ritm rapid„, susţine Dodon.

Premierul Victor Ponta se va afla joi la Chişinău, unde se va întâlni cu omologul său moldovean, Valeriu Streleţ, cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi cu şeful Parlamentului moldovean, Andrian Candu. Guvernul condus de premierul Valeriu Streleţ – susţinut de Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal din Republica Moldova – a fost învestit pe 30 iulie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă