Președintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat, luni, că problema aderării țării sale la Uniunea Europeana urmează să revină "pe masă" după referendumul privind extinderea prerogativelor prezidențiale, preconizat să aibă loc în data de 16 aprilie, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Europa va plăti pentru ceea ce a făcut. Cu voia lui Dumnezeu, problema Uniunii Europene va fi din nou pe masă după 16 aprilie (data referendumului)", a declarat șeful statului, fără a preciza ce direcție s-a gândit să dea acestei probleme.
Procesul de aderare a Turciei la UE stagnează de mai mulți ani și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reiterat luna trecută că reintroducerea pedepsei cu moartea va împiedica intrarea Turciei în UE.
Or, duminică, Erdogan a explicat că dacă parlamentul va aproba reintroducerea pedepsei capitale și el ar trebui să promulge legea, își va pune semnătura "fără ezitare".
Reluând o expresie utilizată în secolul al XIX-lea pentru a descrie starea Imperiului Otoman, șeful statului turc a declarat că Europa a devenit un "om bolnav". "Europa se prăbușește", a spus el.
Relațiile Ankarei cu UE s-au tensionat semnificativ după ce Erdogan a acuzat luna trecută Germania și Olanda de practici "naziste" pentru că au interzis desfășurarea unor mitinguri electorale în cadrul campaniei pentru referendumul destinat să sporească atribuțiile președintelui turc.