Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, sâmbătă, că o eventuală blocare de către Austria a frontierei sale cu Italia în pasul Brenner pentru a combate afluxul de migranţi ar fi o ”catastrofă politică” pentru Europa, informează Agerpres.
Autorităţile austriece au ameninţat că vor pune în practică un dispozitiv anti-imigranţi în pasul Brenner dacă Italia nu adoptă măsuri mai eficiente pentru controlul fluxului de persoane care îi tranzitează teritoriul şi folosesc acest loc pentru a ieşi de pe teritoriul italian.
Însă pasul Brenner este un nod important pentru transportul european şi o poartă între Europa Meridională şi zona centrală şi nordică a continentului – a spus Juncker, într-un interviu acordat publicaţiilor din grupul media german Funke.
”Iată de ce orice decizie care ar bloca pasul Brenner ar avea nu doar consecinţe economice grave, dar mai ales consecinţe politice importante”, a accentuat şeful executivului comunitar.
După ce anul trecut Austria a primit circa 90.000 de cereri de azil, la începutul anului a fost adoptat un prim set de măsuri pentru limitarea primirii migranţilor, plafonându-se la 80 numărul zilnic al celor care pot depune cereri de azil şi la 3.200 numărul celor care vor putea intra în fiecare zi pe teritoriul austriac pentru a-şi continua mai departe călătoria către alte state europene.