-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialPetro Poroşenko schimbă conducerea serviciilor de securitate ucrainene

Petro Poroşenko schimbă conducerea serviciilor de securitate ucrainene

Potrivit decretelor prezidenţiale publicate în noaptea de luni spre marţi, Vasil Griţak a fost numit vicepreşedinte al SBU şi şef al Centrului antiterorism, în locul lui Vasil Krutov, în timp ce Iuri Artiuhov, până în prezent şeful SBU la Kiev, a fost numit vicepreşedinte al serviciilor de securitate şi şef al direcţiei de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate, informează Mediafax.

Corupţia este considerată una dintre principalele probleme care afectează Ucraina. Şi tot corupţia  a motivat şi contestarea populară din Kiev, care a condus la înlăturarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici, în februarie anul curent.

ştire în curs de actualizare

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă