Peste 200.000 de oameni au comemorat, joi seara, 25 de ani de la o manifestaţie în fosta Republică Democrată Germania care a dus, după o lună, la căderea Zidul Berlinului, relatează AFP, preluat de Mediafax.
Manifestările au loc în contextul în care tensiunile dintre Occident şi Rusia, pe fondul crizei ucrainene, au trezit cele mai rele amintiri din Războiul Rece, aşa cum au spus mai mulţi vorbitori.
Succesul acestei manifestaţii, în urmă cu 25 de ani, i-a însufleţit pe germanii din Est, care au ieşit tot mai numeroşi în stradă, până la anunţarea, în seara lui 9 noiembrie, că sunt autorizaţi să călătorească după cum doreau.