Comitetul rus de Investigații a anunțat că ancheta privind atacul cu cuțit comis sâmbătă la Surgut, în Siberia, soldat cu rănirea a șapte persoane și revendicat de Daesh, se va desfășura la cel mai înalt nivel la Moscova.
Sâmbătă, un bărbat cu cagulă a atacat trecători, aparent la întâmplare, în centrul orașului Surgut, în Siberia, situat la 2.100 km de Moscova, înainte de a fi împușcat de poliție.
O anchetă judiciară pentru "tentativă de omor" a fost deschisă de Comitetul rus de Investigații. Poliția a declarat sâmbătă că nu privilegiază pista unui "atentat terorist".
Atacul a fost apoi revendicat de Daesh, care a afirmat că autorul atacului este "un soldat al SI". Responsabilii ruși nu au avut o reacție oficială în urma acestei revendicări. Cu toate acestea, cazul va fi preluat la cel mai înalt nivel central, la Moscova, din cauza reacției publice, a anunțat duminică Alexandr Bastrîkin, directorul Comitetului de Investigații.
Anchetatorii au făcut percheziții la locuința atacatorului și au încercat să stabilească circumstanțele și motivul acțiunilor sale. Autorul atacului s-a născut în 1998, potrivit Comitetului de Investigații, nu în 1994, cum s-a anunțat anterior.
Potrivit informațiilor oferite de mass-media locale, neconfirmate însă, bărbatul în vârstă de 19 ani ar proveni din Daghestan, o mică republică din Caucazul de Nord cu populație majoritar musulmană.