14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMii de oameni, în stradă, la Kiev, pentru a cere autorităților măsuri...

Mii de oameni, în stradă, la Kiev, pentru a cere autorităților măsuri pentru combaterea corupției

Mii de persoane scandează, marţi, sediului Radei Supreme (parlamentul unicameral ucrainean) din Kiev pentru a cere guvernului și președintelui Petro Poroșenko să adopte măsuri împotriva corupției și să reformeze legislația electorală, relatează agențiile de presă EFE și Unian, scrie Agerpres.

Manifestația, care se desfășoară în prezent fără incidente până la această oră, a fost convocată de mai multe organizații de opoziție, între care Ruh Novâh Sil (Mișcarea forțelor noi), creată de fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, ex-aliat al lui Petro Poroșenko.

Saakașvili, care a primit cetățenia ucraineană și a fost guvernator al regiunii Odesa, și-a anunțat participarea la o serie de mitinguri programate în capitala Ucrainei pentru a cere un nou sistem electoral parlamentar, revocarea imunității deputaților și crearea unui tribunal independent împotriva corupției.

Aceste solicitări se regăsesc într-un memorandum semnat de către reprezentanți ai partidelor cu reprezentare parlamentară precum Svoboda (Libertate) și Samopomoșci (Autoajutorare), precum și de către alte formațiuni ca Demalians (Alianța Democratică), Gromadianska Poziția (Poziția Civică) și Partidul European al Ucrainei.

În plus, fostul premier Iulia Timoșenko, lidera partidului Batkivșcina (Patria), și-a declarat în ultima săptămână intenția de a se alătura protestelor.

Autoritățile de la Kiev au desfășurat un dispozitiv puternic de poliție pentru a asigura ordinea publică în timpul demonstrației. Potrivit Unian, peste 3.500 de polițiști au fost mobilizați marți pentru a asigura ordinea publică în centrul Kievului.

Aproape simultan cu începerea mitingului, președinția ucraineană a anunțat că Poroșenko a trimis Radei un proiect de lege privind eliminarea imunității de care beneficiază parlamentarii și modificarea art. 80 din Constituție care garantează imunitatea parlamentară.

Proiectul propus de șeful statului, care satisface una din cerințele principale ale opoziției, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020, dacă va fi aprobat de Radă.

Cele mai citite

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic

Rusia a plasat România pe un fel de "listă neagră", aceea a țărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicând precis și ce fel de...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

O femeie de 34 de ani i-a furat banii bătrânei pe care o îngrijea de pe cardul acesteia

O femeie în vârstă de 34 ani din Oradea, care fusese angajată ca menajeră în locuinţa unei pensionare din municipiu, a ajuns în anchetă...
Ultima oră
Pe aceeași temă