12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMerkel sugerează aderarea Ucrainei la Uniunea Euroasiatică

Merkel sugerează aderarea Ucrainei la Uniunea Euroasiatică

La numai o zi după ce a cerut, la Kiev, un armistițiu în estul Ucrainei, cancelarul german, Angela Merkel, a vorbit despre „o soluție care să nu jignească Rusia“ și a evocat posibilitatea aderării Ucrainei la Uniunea Euroasiatică a lui Putin. În schimb, guvernul ucrainean a organizat o paradă militară de ziua Independenței și a promis 3 miliarde de dolari pentru armată în următorii doi ani.

„Vreau să găsesc o soluţie care să nu jignească Rusia”, a declarat ieri, Angela Merkel.„Trebuie să dialogăm. Nu trebuie să avem decât o soluţie politică. Rezolvarea conflictului pe calea armelor nu duce nicăieri”, a spus cancelarul german. „Poporul ucrainean trebuie să aibă posibilitatea de a-şi alege calea”, a afirmat ea, pentru ca imediat să precizeze că „dacă ucrainenii ar alege să adere la Uniunea Euroasiatică înființată de Rusia, Belarus şi Kazahstan, europenii nu ar privi această situaţie cu ostilitate, pentru că Europa doreşte relaţii bune cu Moscova”.

Cancelarul german nu a spus însă și cum ar privi europenii situația în care Ucraina nu vrea să adere la Uniunea Euroasiatică. Sâmbătă, la Kiev, Merkel declarase într-o conferință de presă cu Petro Poroșenko că „Semnificaţia vizitei mele este că Guvernul german consideră că integritatea teritorială a Ucrainei este esenţială”. De asemenea, cancelarul german a propus un acord între Kiev şi Moscova pentru instituirea unei misiuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de monitorizare a frontierei ruso-ucrainene, care are lungimea de circa 2.000 de kilometri. În plus, Merkel a anunţat că susţine organizarea unei întrevederi bilaterale între Petro Poroşenko şi Vladimir Putin cu ocazia summitului regional de la Minsk. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se va deplasa marți la Minsk, pentru un summit regional, unde vor fi prezenţi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, şi lideri ai statelor Uniunii Europene. Întâlniri bilaterale sunt prevăzute cu această ocazie, dar încă nu era clar dacă Vladimir Putin va avea o astfel de întrevedere cu Petro Poroşenko.

Între timp, Poroșenko și guvernul de la Kiev au ales să apese pedala patriotismului. Astfel, în plin război în estul țării, autoritățile ucrainene au organizat o paradă militară de Ziua Independenței, prima de după 2009, când astfel de manifestări au fost interzise de regimul lui Viktor Ianukovici. În discursul său președintele Poroșenko a amintit că „Ucraina luptă într-un război împotriva unei agresiuni străine” și că „pentru viitorul previzibil, Ucraina se va confrunta cu o amenințare militară constantă”.
Într-un gest de sfidare a Moscovei, el a promis investiții militare de 3 miliarde de dolari în următorii doi ani, semn că, cel puțin în viziunea lui Poroșenko, o soluție care „să nu jignească Rusia” nu reprezintă o prioritate.

Într-un gest de răspuns, rebelii ruși au scos pe străzile din Donețk aproximativ o sută de prizonieri de război pe care i-au plimbat prin fața localnicilor prezentându-i drept „fasciști”, într-un gest de sfidare a armatei ucrainene aflate la doar câțiva kilometri depărtare. Potrivit corespondentului Reuters, prizonierii erau în stare proastă, unii aveau bandaje, iar trecătorii au aruncat cu sticle cu apă în ei. În urma convoiului două mașini de salubritate spălau străzile. Într-o altă dovadă de barbarie, rebelii ruși l-au răpit și ucis vineri pe consulul onorific al Lituaniei la Lugansk. Între timp, OSCE a confirmat că cele 220 de camioane ale convoiului „umanitar” rus s-au întors în Rusia de la Lugansk, dar nimeni nu știe exact nici ce au descărcat nici ce au încărcat, ucrainenii acuzând Rusia că și-a însușit echipamente militare de la fabricile din Lugansk. 

Prizonierii ucraineni au fost puși de separatiștii pro-ruși să defileze prin centrul Donețk-ului

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă