Potrivit unui sondaj realizat de IpsosMORI, 56% dintre cetăţenii englezi vor ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, relatează Daily Mail, preluat de Mediafax.
Analiştii de la Londra spun că nivelul crescut al cetăţenilor britanici care doresc ca ţara lor să rămână în Uniunea Europeană se datorează creşterii popularităţii partidului UKIP. Sprijinul pentru partidul UKIP al lui Nigel Farage a crescut cu 13 puncte procentuale începând din 2012, iar sprijinul faţă de rămânerea în UE a crescut cu 12 puncte procentuale, în timp ce premierul David Cameron se pregăteşte să renegocieze apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar.
Alisdair McIntosh, director al New Europe susţine însă că "cetăţenii recunosc importanţa beneficiilor economice de a rămâne în cadrul UE". "Politicienii se înşală dacă se gândesc că oamenii vor să audă o retorică eurosceptică şi mai puternică, mai ales într-o perioadă de nesiguranţă economică şi politică", adaugă el.