Personalul din spitale, în ținute de protecție, și cel al serviciilor de ambulanță vor participa, sâmbătă, în Marea Britanie la un exercițiu de amploare, prevăzut să dureze opt ore, unde actori vor simula simptomele maladiei pentru a testa capacitatea de răspuns a serviciilor de urgență, scrie Agerpres. În acest timp, va avea loc o reuniune interministerială de criză, sub conducerea ministrului sănătății, Jeremy Hunt.
Acest exercițiu, care se va derula într-o locație neprecizată, a fost solicitat de premierul David Cameron, după criticile care au urmat deciziei sale de a introduce măsuri de depistare a Ebola consolidate pe anumite aeroporturi londoneze și în gările Eurostar, pentru a controla mai strâns fluxul de persoane din țările cele mai afectate de epidemie.
Experți medicali au apreciat că astfel de controale reprezintă o pierdere de timp, în timp ce alții au denunțat imprecizia planului adoptat de urgență în contextul panicii crescânde provocate de propagarea maladiei.