3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialMai multe conturi de Twitter care parodiau lideri de la Kremlin au...

Mai multe conturi de Twitter care parodiau lideri de la Kremlin au fost suspendate

Twitter a suspendat cel puțin cinci conturi care parodiau lideri de la Kremlin. Decizia a stârnit reacții din partea celor care le urmăreau, potrivit The Telegraph, citat de Agerpres.

Cel mai popular dintre aceste conturi este @DarthPutinKGB. Acesta îl parodia pe președintele rus Vladimir Putin și era urmărit de peste 50.000 de persoane. De marţi după-amiază, mesajele tweet de pe acest cont nu au mai fost vizibile, fiind afişat în loc mesajul: „Acest cont a fost suspendat”. 

Twitter a mai suspendat un cont care glumea pe seama ambasadorului rus în Marea Britanie, Alexander Iakovenko. Fusese, de asemenea, suspendat contul @SovietSergey, celebru pentru sarcasmul la adresa ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, care a fost reactivat ulterior. 

Un purtător de cuvânt al Twitter a anunțat că nu va comenta pe acest subiect, din motive de intimitate şi securitate.

Ca formă de protest pentru suspendarea conturilor parodie, portalul online al Radio Free Europe a publicat câteva dintre „cele mai bune” mesaje tweet de pe acestea, printre care: „Rusia a tăiat cheltuielile pentru apărare. Cheltuielile de atac rămân neschimbate”, „Leonard Di Caprio nu este suficient de bun să joace rolul meu”, „Nu credeţi nimic din ce Kremlinul nu neagă întâi”. 

Mulţi utilizatori au speculat că fani ai Kremlinului şi grupuri de propagatori ai cenzurii au raportat în mod repetat conturilor parodice determinând Twitter să le suspende. 

Potrivit condiţiilor Twitter privind conturile parodie, biografia contului trebuie să indice că utilizatorul nu are legătură cu subiectul contului, postând un termen ca „parodie”, „fals”, „’fan” sau „comentariu”, iar acest lucru să fie făcut astfel încât să fie înţeles de publicul ţintă. În biografia pentru contul @DarthPutinKGB se putea citi: „146% dintre ruşi nu m-au ales. Tu nu vei vizita Rusia, te voi vizita eu. Servesc ceai celor care tratează această postare ca o parodie”. Acest cont de Twitter era activ din 2013, încheie thetelegraph.co.uk.A

Cele mai citite

Trafic îngreunat pe Bulevardul Regina Maria din Capitală – Un stâlp metalic a căzut peste un tramvai

Traficul rutier a fost serios perturbat marți după-amiază pe Bulevardul Regina Maria din Capitală, din cauza unui incident care a avut loc în zona...

Soluții profesionale pentru purici: De ce sunt mai eficiente decât tratamentul de acasă

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

China aprobă un plan de 777 miliarde de euro pentru refinanțarea datoriei guvernelor locale

China a anunțat aprobarea unui plan financiar de 6 trilioane de yuani (aproximativ 777,1 miliarde de euro) pentru a sprijini guvernele locale în refinanțarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă