Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat, luni, într-un interviu acordat luni ziarului german Bild, că Uniunea Europeană se apropie de liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii turci, însă discuţiile în această privinţă vor continua până cel puţin în luna octombrie.
Întrebat când estimează că cetăţenii turci care călătoresc în UE vor fi scutiţi de vize, Donald Tusk a afirmat: ‘Când vor îndeplini toate condiţiile fără excepţii’. El a adăugat că ‘negocierile vor dura cu siguranţă până în octombrie, însă ne apropiem de final’, transmite Agerpres.
Acordul UE-Turcia privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii turci în schimbul reducerii fluxului de migranţi spre blocul comunitar întâmpină piedici din cauza nemulţumirilor legate de legile antiteroriste ale Turciei.
Uniunea Europeană a solicitat Ankarei să modifice definiţia termenilor de ‘terorist” şi „act terorist”, existând temeri că în actuala formă a legii, jurnaliştii şi disidenţii politici ar putea fi vizaţi. Turcia susţine însă că are nevoie de aceste legi pentru lupta împotriva ameninţărilor la adresa securităţii ţării.
Săptămâna trecută, autorităţile turce au declarat că se aşteaptă la un rezultat pozitiv în zilele care urmează în cadrul negocierilor lor cu Uniunea Europeană cu privire la eliminarea vizelor
pentru cetăţenii turci