François Hollande a declarat vineri, la Milano, că un acord asupra livrării de gaze ruseşti către Ucraina este "la îndemână" şi că s-a ajuns la un acord asupra schimbului de prizonieri între forţele ucrainene şi proruse, la finalul unei întâlniri cu liderii rus, ucrainean şi german, relatează AFP.
Cu câteva momente mai devreme, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat că au avut loc "câteva progrese" în cursul acestei reuniuni în centrul căreia s-au aflat contencioase privind livrarea de gaze naturale ruseşti către ţara sa.
"S-a ajuns la un acord global pentru viitoarele luni, sub rezerva unor probleme financiare, care urmează să fie precizate în zilele următoare, dar care nu ţin nici de Ucraina, nici de Rusia", a adăugat Hollande, precizând că este vorba "în principal despre finanţări internaţionale care urmează să fie efectuate".
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ameninţat joi pe europeni cu închiderea robinetului de gaze naturale în această iarnă, în cazul în care nu se ajunge rapid la un acord.