16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialDouă persoane au fost arestate după găsirea unui pachet suspect la Paris

Două persoane au fost arestate după găsirea unui pachet suspect la Paris

Două persoane au fost arestate marți seară după descoperirea unui pachet suspect într-un autobuz care are traseul în arondismentul XIV din Paris, informează agenția Xinhua citată de Agerpres.

O operațiune a poliției era în desfășurare în cartierul Gobelins din arondismentul XIV din Paris, a relatat cotidianul francez Le Figaro, care a precizat că respectivul cartier a fost blocat în totalitate de către poliție, în timp ce stația de metrou Les Gobelins a fost închisă din motive de securitate.

În schimb, prefectura poliției din Paris, contactată de France Info, a explicat că este vorba despre trei tineri, nu de doi, "care au refuzat să se supună controlului", după care "au proferat amenințări" cum că "vor avea grijă ca autobuzul să facă bum".

Forțele de ordine au intervenit "din precauție" și verificările sunt în curs, însă prefectura poliției a anunțat că se pare că cei trei indivizi nu sunt altceva decât "delincvenți de drept comun".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă