Ieşit întărit că lider al Partidului Democrat în urma alegerilor interne din aprilie – după demisia generată de înfrângerea din decembrie anul trecut la referendumul constituţional –, Matteo Renzi a răsturnat într-un timp-record situaţia -politică din Italia.
Se aşteaptă, acum, doar data oficială a alegerilor parlamentare anticipate, care vor pune capăt guvernului actual Gentilloni, un guvern cu mandat limitat încă de la bun început.
Practic, direcţia politică pe care o va lua Italia se va şti în septembrie, în paralel cu alegerile din Germania. O dată precisă urmează a fi definitivată după adoptarea, în timp-record, a noii legi electorale, acum în dezbatere accelerată. Cu o viteză rar întâlnită în practica parlamentară, cele trei mari blocuri politice italiene – PD, „Forza Italia” a lui Silvio Berlusconi şi „Mişcarea 5 Stele” (M5S) a lui Beppe Grillo – au căzut de acord pentru schimbarea sistemului electoral actual, rămas în coadă de pește, după ce nişte modificări fuseseră operate, dar nu până la capăt. Practic, este aşteptat votul final al Camerei Deputaţilor şi apoi al Senatului până cel târziu la jumătatea lunii iulie (Parlamentul Italiei pleacă în vacanţă abia în august).
Acordul răstoarnă legea electorală actuală, pe sistem majoritar, care a dat forţă partidelor mici, cu potenţial de şantaj, de multe ori intrate în guvernările de toate culorile politice din nevoia construirii unei majorităţi. Vechiul sistem majoritar va fi înlocuit cu un sistem proporţional, cu un prag electoral de 5%, care va elimina din Parlament partidele mici şi va duce la împărţirea voturilor între cele trei blocuri, eventual şi Liga Nordului. Cuvinte grele au fost adresate lui Matteo Renzi din partea partidelor mici, dar şi a opoziţiei interne din PD, redusă mai nou la tăcere, în urma acestei răsturnări de situaţie aşteptate oarecum, dar nu cu o asemenea viteză şi nu în această formulă.
Populismul, în opoziţie
Puţin important, atât timp cât pare că se prefigurează un nou leadership al şefului PD în fruntea viitorului Executiv rezultat din alegeri, însă într-o largă coaliţie pe sistem german centru stânga-centru dreapta, în combinaţie cu „Forza Italia” a lui Berlusconi. Care, se pare, ar fi primit garanţii solide în acest sens, deşi se apropie de 80 de ani şi cu doar câteva luni în urmă toată lumea îl dădea ieşit din cărţile politicii. De altfel, Renzi şi Berlusconi nu şi-au ascuns, de-a lungul timpului, admiraţia reciprocă, deşi au bazine electorale antagonice.
Semnale de aprobare a acordului celor trei vin în aceste zile şi din partea patronatelor, şi din partea marilor grupuri media, mai puţin din partea sindicatelor, care îşi văd diminuată forţa, în condiţiile unui guvern cu majoritate solidă. Explicaţia ar fi că, astfel, este ţinut la distanţă spectrul populismului, încarnat de M5S. Partidul lui Grillo este destinat să rămână, astfel, în opoziţie, după ce – încurcate sunt căile politicii – şi-a exprimat public acordul pentru noul sistem majoritar.
Una peste alta, aşadar, Italia va fi în situaţia de a putea da o mână de ajutor fundamentală la întărirea politicii moderate în Europa şi, indirect, a axei franco-germane, care are în plan reformarea din temelii a UE. Se ştie că lui Matteo Renzi îi plac marile poze de grup, mai ales atunci când ocupă centrul imaginii, cu “Angela” şi, mai nou, “Emmanuel”, pe care îl admiră deschis. Aşa cum, la fel de deschis, nu îl admiră pe Trump.
