Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, a cerut, vineri, Phenianului și Seulului să oprească escaladarea tensiunilor, la o zi după schimburile de focuri de artilerie de-a lungul frontierei lor puternic militarizate, relatează AFP, preluat de Agrerpres.
Ban Ki-moon le „cere părților să se abțină de la orice nouă măsură care ar putea amplifica tensiunile„, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Eri Kaneko. Fost ministru de externe ale Coreii de Sud între 2004 și 2006, Ban Ki-moon s-a declarat „profund îngrijorat” de situație și a făcut apel la dialog între Seul și Phenian.
CITEŞTE ŞI SURSE: După atacul Coreei de Nord, SUA a suspendat exerciţiile militare cu armata sud-coreeană
Kim Jong-un a ordonat vineri trupelor sale să fie pregătite de luptă la frontieră. În consecință, Seulul și-a plasat armata în stare de alertă maximă. Seulul acuză Phenianul că a provocat schimbul de focuri de joi lansând mai multe obuze în direcția unui difuzor de-al său de la frontieră. Seulul a ripostat trăgând obuze de artilerie de 155 mm.