Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a sunat-o, marţi, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, pentru a pleda pentru ajungerea la un acord în scopul stabilizării economiei elene, scrie The Guardian.
Obama a sunat-o pe Merkel imediat după discuţia telefonică pe care a avut-o cu premierul Greciei, Alexis Tsipras.
„Este necesar să se ajungă la un acord între creditori şi Grecia. Un acord va trebui să includă un pachet de reforme şi de finanţare care să repună Grecia pe calea creşterii economice şi a sustenabilităţii datoriei. Ajungerea la un acord cu Grecia este un lucru complicat, dar este în interesul colectiv al Europei ca această problemă să se rezolve„, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, citat de site-ul ziarului USA Today.
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, l-a sunat marţi pe preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, înaintea summitului Eurogrup, explicându-i că economia greacă are nevoie urgentă de un împrumut.
„Barack Obama a exprimat speranţa unui rezultat favorabil al negocierilor Greciei cu creditorii internaţionali. Statele Unite doresc menţinerea Greciei în zona euro”, a transmis Preşedinţia SUA.
Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.