13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialAnaliză Reuters: Disputa dintre Qatar și vecinii săi ar putea provoca pierderi...

Analiză Reuters: Disputa dintre Qatar și vecinii săi ar putea provoca pierderi de miliarde de dolari

Ruperea relațiilor diplomatice dintre Qatar și vecinii săi din Golf ar putea costa Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Bahrein miliarde de dolari, din cauza încetinirii comerțului și a investițiilor, precum și a creșterii costurilor de împrumut pentru statele din regiune, potrivit unei analize realizate de Reuters, citată de Agerpres.

Fondul Suveran de Investiții al Qatarului, cu active estimate la 335 de miliarde de dolari, ar putea ajuta emiratul să evite o criză economică după ce luni Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Bahrein au decis reducerea legăturilor terestre, aeriene și maritime cu Doha, acuzând emiratul că susține terorismul. Datorită facilităților portuare recent extinse, Qatarul poate continua exporturile de gaze naturale lichefiate (LNG), care în aprilie au ajutat emiratul să obțină un excedent comercial de 2,7 miliarde de dolari, și poate importa produsele care până acum veneau din Arabia Saudită. Dar o parte a economiei emiratului ar putea fi afectată semnificativ dacă disputa se prelungește în următoarele luni, o perspectivă care luni a dus la scăderea pieței bursiere din Qatar cu peste 7%. 


Citește și:  Mai multe state arabe au rupt legăturile cu Qatar, acuzând autoritățile din Doha că ar sponsoriza acțiuni teroriste

Mai multe state au rupt legăturile diplomatice cu Qatarul, în contextul în care acestea acuză autorităţile de la Doha că sponsorizează terorismul şi extremismul, informează site-ul France 24, potrivit Mediafax.


Compania aeriană Qatar Airways, pe care se baza emiratul pentru stimularea turismului, se va confrunta probabil cu pierderi importante, după ce i s-a interzis accesul pe unele din cele mai mari aeroporturi din Orientul Mijlociu.

Guvernul din Qatar se împrumută pe plan local și extern pentru a finanța cheltuielile de infrastructură de aproximativ 200 de miliarde de dolari necesare pentru a găzdui Campionatul Mondial de Fotbal din 2022. Creșterea randamentelor obligațiunilor guvernamentale sugerează că, în viitor, costurile de împrumut ale emiratului vor fi din ce în ce mai ridicate, analiștii estimând că și celelalte state din Golf se vor confrunta cu această problemă.


Citește și: Qatarul, legături primejdioase cu Iranul: De ce au decis statele arabe să rupă legăturile cu Doha

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul, Egiptul, autoritățile din Yemen și Libia, care se află în conflict cu rebelii susținuți de Iran, au rupt luni relațiile diplomatice cu Qatarul.


„Dacă disputa se extinde, ramificațiile ar putea fi imense. Firmele care gestionează active vor deveni mai prudente și nu vor face diferențe între Qatar și alte state din Golf'', a declarat pentru Reuters un bancher care a dorit să-și păstreze anonimatul.

 Deoarece toate aceste țări sunt puternic dependente de exporturile de țiței și gaze, legăturile comerciale și de investiții dintre ele sunt destul de reduse, astfel încât efectele negative ale disputei ar putea fi limitate. Cu toate acestea, Qatarul se va confrunta cu costuri mai ridicate în unele domenii. În 2015, importurile de alimente ale Qatarului s-au ridicat la 1,05 miliarde de dolari, din care 309 milioane de dolari au reprezentat importurile din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Majoritatea produselor, în special cele lactate, veneau pe la granița terestră cu Arabia Saudită, astfel încât Doha va trebui să facă alte aranjamente.


Citește și:  MAE a emis o alertă de călătorie în Qatar. Statele arabe au rupt legăturile cu Doha, din cauza acuzațiilor potrivit cărora ar sponsoriza acțiuni teroriste

MAE a emis o alertă de călătorie în Qatar. Românii care doresc să călătorească în această țară sunt avertizați că, momentan, frontierele terestre, aeriene și navale cu Regatul Arabiei Saudite sunt închise, urmând ca măsuri similare să fie luate și de Emiratele Arabe Unite și Regatul Bahrain Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au rupt legăturile diplomatice cu Qatar. Aceste state acuză autorităţile de la Doha că sponsorizează terorismul şi extremismul, informează France 24.


Costurile construcțiilor în Qatar ar putea de asemenea crește, majorând inflația, deoarece aluminiul și alte materiale de construcții nu vor mai putea fi importate pe cale terestră. Analiștii avertizează că Arabia Saudită ar putea convinge mai multe state să-și reducă legăturile cu Doha și ar putea forța companiile străine să aleagă între a face afaceri cu Qatarrul și a obține acces la piața saudită, care este mult mai mare.  Piețele bursiere din Dubai și alte centre financiare din Golf au scăzut luni, dar nu atât de mult ca în Qatar, ceea ce demonstrează că investitorii din regiune sunt îngrijorați.

După Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Bahrein, au mai anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu Qatarul și Yemenul și Libia.


Citește și:  Preţul petrolului a crescut, după ce mai multe ţări din Golf au rupt legăturile diplomatice cu Qatar

Prețul petrolului a explodat după ce patru state au rupt legăturile cu Qatarul, după ce au acuzat autoritățile de la Doha că ar sponsoriza terorismul.


 

Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă