9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialWashington Post: Administraţia Obama, cea mai PERICULOASĂ pentru presă din istoria SUA

Washington Post: Administraţia Obama, cea mai PERICULOASĂ pentru presă din istoria SUA

Cotidianul american Washington Post susţine că actuala administraţie de la Washington este lipsită de transparenţă presa americană şi este acuzată de este "mai restrictivă", ci şi ca "mai periculoasă" pentru presă decât orice altă administraţie americană din istorie, informează Mediafax.

Fostul editor executiv de la New York Times,Jill Abramson, a scris în urmă cu puţin timp că "aceasta este cea mai secretoasă Casă Albă în a cărei acoperire am fost implicat",  iar reporterul New York Times, James Risen, merge mai departe şi spune că "că Obama urăşte presa". Bob Schieffer de la CBS News a apreciat că "această administraţie exercită un control mai mare decât cea a lui George W. Bush şi a celei dinaintea acesteia".

Corespondenţii au criticat, de asemenea, organizarea unor briefinguri ample pentru "informaţii profunde de background", în prezenţa a până la 40 de reporteri, cărora li se interzice să scrie numele oficialilor care participă şi să citeze ceea ce li se spune. Corespondentul-şef la Casa Albă al ABC Nwes Jonathan Karl a subliniat că administraţia nu a oferit absolut nicio informaţie în timpul dublului atac cu bombă de la Boston, aflând pe alte căi că FBI trimite echipa de interogatori în oraş, ceea ce nu ar fi aflat de la Casa Albă, a insistat el.

Exprimarea acestor nemulţumiri sâmbătă a avut loc în contextul în care preşedintele Obama a primit-o cu o zi înainte pe infirmiera Nina Pham din Texas, după încheierea perioadei de recuperare, la Institutele Naţionale de Sănătate , în urma infectării cu Ebola. Casa Albă a anunţat că doar fotografi vor fi primiţi la eveniment, dar nu şi ziarişti şi cameramani.

Potrivit preşedintei WHCA Christi Parsons, Casa Albă a "crescut" numărul oportunităţilor pentru fotografi, în urma unui protest de anul trecut, şi discută săptămânal cu Asociaţia "oportunităţi pentru o acoperire mai mare". De asemenea Asociaţia lucrează la un set de "obiective" pentru "mai mult acces" la Casa Albă.

 

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă