9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAu trecut 75 de ani de la atacul kamikaze asupra Pearl Harbor....

Au trecut 75 de ani de la atacul kamikaze asupra Pearl Harbor. Un morman de cranii, oase și dinți, încă neidentificate | INFOGRAFIC + GALERIE FOTO

„An de an vom retrăi acest atac infam“, a decretat președintele american Franklin D. Roosevelt la 7 decembrie 1941. Până acum s-a documentat uciderea a 2.402 americani. Un grup de experți legiști și judiciariști, aflat la Hawaii, încă se străduiește să identifice un morman de cranii, oase și dinți ale victimelor.

Acestea fuseseră catalogate ani de zile neidentificabile, însă acum, cu tehnica modernă, se încearcă recunoașterea victimelor, mai ales că mulți dintre soldații americani sunt pe lista persoanelor dispărute în urma atacului.

Dați click pe infografic pentru a-l citi mai bine. 

Anul trecut, Pentagonul a ordonat exhumarea rămășițelor a 388 de americani, uciși la bordul USS Oklahoma, înhumați în Cimitirul Memorial Național din Pacific, aflat în Honolulu. USS Oklahoma s-a scufundat în dană, sute de oameni fiind prinși în epavă, multe cadavre arse în urma exploziilor. Rămășițele acestora urmează să fie supuse unor teste ADN, ca victimele să-și găsească, în sfârșit, identitatea. Anul trecut, s-a reușit identificarea a 53 de soldați.

La 75 de ani de la atacurile kamikaze ale japonezilor, încă se mai găsesc rămășițe umane în apă sau pe sol. Toate sunt predate echipei de experți legiști.

„Aproape în fiecare zi reușim o identificare și, treptat, reconstituim identitatea cuiva”, declară Debra Zinni, legist antropolog, șefa laboratorului criminalistic. Ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, o bucățică de os, un dinte, merg într-o cutie cu un nume. Pare sinistru, însă este o adevărată ușurare pentru toată lumea că acele rămășițe îngropate la comun își regăsesc identitatea.

Nava USS Arizona, care a suferit cea mai grea pierdere, 1.177 de marinari, a rămas în locul în care s-a năruit în dană, ca un Memorial al atacului de la 7 decembrie 1941.  

Deschideți galeria foto pentru a vedea imagini de la Pearl Harbor, imediat după atacul japonezilor, aflate în arhiva Associated Press. 

 

 

 

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă