3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiInfracțiuni și amenzi în Portul Constanța

Infracțiuni și amenzi în Portul Constanța

În perioada 22 noiembrie – 20 decembrie 2018, polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime și Secțiilor Regionale de Poliție Transporturi Constanța și Galați au desfășurat o acțiune pentru asigurarea respectării cadrului legal în materie vamală şi fiscală, a protecţia drepturilor de proprietate industrială şi a drepturilor de autor, protejarea consumatorilor şi combaterea concurenţei neloiale cu ocazia derulării operațiunilor comerciale prin porturile maritime, precum și pentru prevenirea sustragerilor din obiectivele aflate în incinta complexului portuar maritim Constanța.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul specialiștilor din cadrul A.N.A.F., Autorității Navale Române și Gărzii Forestiere în porturile Constanța și Constanța Sud-Agigea.

Astfel, au fost efectuate 3.369 de controale, au fost verificați 256 de agenți economici, fiind controlate 21 de nave, 957 de containere și 1.482 de autovehicule.

De asemenea, polițiștii au verificat 44 de sisteme de pază, 28 de societăți specializate de pază, 119 agenți de pază și au legitimat 1.491 de persoane.

În urma acestor activități, au fost constatate 17 infracțiuni de natură economico-financiară, fiind cercetate 17 persoane, dintre care 16 au fost depistate în flagrant delict.

De asemenea, au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 98.410 lei, fiind indisponibilizate bunuri în valoare de 128.600 de lei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, au fost colectate date privind operațiuni comerciale derulate în domeniul cerealelor și a materialului lemnos, care au fost transmise structurilor teritoriale din cadrul Poliției Române și Direcțiilor Regionale Antifraudă Fiscală, competente teritorial, pentru valorificare.

În urma unui control comun (Poliție-Căpitănie-Vamă), pentru verificarea gestiunii de carburant, efectuat la bordul unei nave sub pavilion românesc, acostată în terminalul de remorchere al Portului Constanţa și care aparținea unei societăți de transport naval cu sediul social declarat în București, a fost constatată lipsa a 5.484 de kg. de motorină neaccizată. Întrucât au existat indicii cu privire la valorificarea acesteia ,,la negru”, prin eludarea taxelor vamale și fiscale, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată.

De asemenea, polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa şi lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au descoperit într-un container sosit din China pentru o societate comercială din județul Brașov 11 scutere electrice susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unei mărcii.

Mărfurile, având o valoare de piaţă estimată la 50.000 de lei, au fost indisponibilizate de organele vamale, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.

În cadrul controlului, polițiștii și lucrătorii vamali au descoperit într-un container sosit din China pentru o societate comercială din județul Ilfov, 102 role de faţă de masă din plastic pe suport textil, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unei mărcii.

Mărfurile, având o valoare de piaţă estimată la 25.500 de lei, au fost indisponibilzate de organele vamale, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.

Cele mai citite

Silviu Prigoană s-a stins din viață. I s-a făcut rău, într-un restaurant din Bran

Silviu Prigoană mâncase și a spus că se simte rău Update, 16.20: Potrivit ultimelor informații, Silviu Prigoană a avut un puseu de tuse, după care...

UE alocă fonduri pentru apărare: Bruxelles a anunțat modificări importante privind alocarea fondurilor de Coeziune

Fondul de Coeziune devine sursă de finanțare pentru industria de armament și mobilitate militară Țările UE au posibilitatea de a redirecționa o parte din resurse...

Trafic îngreunat pe Bulevardul Regina Maria din Capitală – Un stâlp metalic a căzut peste un tramvai

Traficul rutier a fost serios perturbat marți după-amiază pe Bulevardul Regina Maria din Capitală, din cauza unui incident care a avut loc în zona...
Ultima oră
Pe aceeași temă