10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIGPR: Controale în zona aeroporturilor pe activitatea de taximetrie

IGPR: Controale în zona aeroporturilor pe activitatea de taximetrie

”La data de 13 septembrie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat în zona aeroporturilor internaţionale ‘Henri Coandă’ Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Suceava, Constanţa, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi”, se arată într-un comunicat al IGPR transmis vineri de Agerpres.

Potrivit sursei citate, activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal taximetria, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.

În doar două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii de la transporturi au verificat 528 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 218 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 66.000 de lei, precizează IGPR.

Dintre sancţiunile aplicate, 178 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 34 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 6 – pentru alte abateri.

Pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare. Totodată, au fost reţinute 5 permise de conducere.

În acţiune au fost angrenaţi şi lucrători ai Registrului Auto Român, jandarmi şi specialişti din cadrul Metrologiei Legale.

Astfel de controale, pentru siguranţa transportului public de persoane, continuă şi în perioada următoare.

Cele mai citite

VIDEO. Semimaratonul Bucureștiului, câștigat de atletul kenyan Alex Nzioka Matata

Cea de-a 13 ediţie a Semimaratonului Bucureşti a fost câștigată de atletul kenian Alex Nzioka Matata, care a parcurs cei 21 de km într-o...

VIDEO. Accident pe podul Basarab din București. S-a răsturnat o mașină în care se aflau șapte femei

Accident petrecut duminică seară pe Podul Basarab din Capitală. Incidentul a provocat aglomerație în zonă. O mașină în care se aflau șapte femei s-a...

VIDEO. Messi și compania revin și câștigă partida cu Montreal

Inter Miami, echipa unde evoluează Lionel Messi, s-a impus cu 3-2 în meciul cu Montreal, dar argentinianul nu a reușit să înscrie. Seria lui Lionel...
Ultima oră
Pe aceeași temă