12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăȘtirile zileiHunedoara: Fostul viceprimar, Robert Dan, condamnat pentru abuz în serviciu

Hunedoara: Fostul viceprimar, Robert Dan, condamnat pentru abuz în serviciu

Potrivit informaţiilor afişate pe portalul instanţelor de judecată, sentinţa a fost dată miercuri, alături de fostul viceprimar fiind condamnaţi fosta soţie a acestuia, Alexandrina Coşăreanu, şi fostul secretar al Primăriei Hunedoara, Aurel Raţă-Bugnariu.

Instanţa a hotărât ca Alexandrina Coşăreanu să primească o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte şi incomplete, fals intelectual, cu scopul de a obţine, pe nedrept, fonduri din bugetul Uniunii Europene. Ea va trebui să restituie APIA fonduri în valoare totală de 168.000 de lei.

Fostul secretar al Primăriei Hunedoara, Aurel Raţă-Bugnariu, a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu.

Instanţa a mai decis ca fosta şefă a Serviciului Buget Finanţe din Primăria Hunedoara, Daniela Căpâlnă, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, să fie achitată.

Persoanele condamnate au interzise mai multe drepturi civile, vor trebui să plătească Primăriei Hunedoara despăgubiri civile în sumă de 16.000 de lei şi să efectueze muncă în folosul comunităţii, în cazul pedepselor cu suspendare.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2010-2012, “inculpata Coşăreanu Alexandrina-Petronela a întocmit în fals zece contracte de arendă prin contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Hunedoara, în vederea obţinerii de subvenţii pentru perioada menţionată”.

În aceeaşi perioadă, fosta soţie a viceprimarului i-ar fi determinat pe funcţionarii Primăriei Hunedoara să emită mai multe adeverinţe care “atestau faptul că utilizează în mod legal suprafeţele cuprinse în contractele de arendă false, aspect necunoscut de aceştia la momentul emiterii documentelor”, precizează DNA.

Valoarea fondurilor nerambursabile astfel obţinute se ridică la suma de 186.773,62 lei.

Procurorii anticorupţie menţionează că în cursul anului 2010, în baza unui contract de arendare, Alexandrina Coşăreanu a solicitat acordarea subvenţiilor şi pentru o parcelă în suprafaţă de 118,50 ha păşune, proprietatea municipiului Hunedoara, contractul între inculpată şi primărie fiind încheiat cu titlu gratuit şi fără o hotărâre a Consiliului Local Hunedoara.

Cele mai citite

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...

A fost dezvoltat plasticul care se descompune când nu mai e nevoie de el

O echipă de cercetători a dezvoltat un nou tip de plastic biodegradabil, care conține bacterii vii ce declanșează descompunerea materialului, potrivit antena3.ro. Noul plastic care...

Hezbollah: Locuitorii strămutați israelieni se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul

Şeful grupării insurgente libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat luni că locuitorii din nordul Israelului care s-au refugiat în alte zone din ţară...
Ultima oră
Pe aceeași temă