21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGeta Brătescu, doamna artei conceptuale din România, a încetat din viață

Geta Brătescu, doamna artei conceptuale din România, a încetat din viață

Artista Geta Brătescu, una dintre figurile centrale ale artei postbelice est-europene, cu o carieră impresionantă, de peste 60 de ani, s-a bucurat de apreciere în rândul publicului şi al specialiştilor din domeniul artelor, în întreaga lume.

Pavilionul României la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia, care a găzduit în 2017 proiectul „Apariţii” al artistei, a fost unul dintre mai admirate şi s-a bucurat de articole elogioase în mass-media internaţională.

Geta Brătescu s-a născut la 4 mai 1926, Ploieşti. Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte.

A urmat Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti în perioada 1945 – 1949, iar profesori i-au fost George Călinescu şi Tudor Vianu, apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, între 1969 – 1971. A început studiile de artă în 1945, la Academia de Arte Frumoase, sub îndrumarea maestrului Camil Ressu, dar a fost forţată să le întrerupă din cauza cenzurii comuniste.

Geta Brătescu a primit în 2008 titlul de Doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, acordat pentru remarcabila sa contribuţie la dezvoltarea artei românesti contemporane. Un sumar al creaţiei sale a făcut obiectul retrospectivei personale organizate la Muzeul Naţional de Artă în decembrie 1999. În luna mai 2007 artista a expus desene inedite la UNAgaleria în expoziţia cu titlul „Cinci minute”.

Geta Brătescu este considerată una dintre cele mai importante artiste contemporane din România, cu o foarte mare vizibilitate în străinătate, creaţiile sale regăsindu-se în muzee prestigioase ale lumii, precum MOMA New York, Tate Londra şi Muzeul de Artă Modernă din Viena.

Istoricul de artă Catherine de Zegher a caracterizat-o pe artista din România drept „o voce independentă”, care „a contribuit, de-a lungul secolului XX şi la începuturile celui de-al XXI-lea, la dezvoltarea progresivă a artei”.

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a fost o artistă completă care a ales ca mijloc de expresie atât mediile tradiţionale, cât şi pe cele noi, realizând deopotrivă lucrări de grafică, gravură, desen şi colaj textil, tapiserie, obiect, actiune, fotografie, foto-instalaţie, film.

„Odată cu plecarea ei, cotidianul dobândeşte valenţa eternităţii”, a transmis UAP.

În ianuarie 2018, a fost decorată Ordinul Naţional „Steaua României”, oferit de preşedintele României Klaus Werner Iohannis. 

Cele mai citite

VIDEO. Momente de groază pentru Novak Djokovic. Tenisemnul a fost lovit în cap cu o sticlă

Novak Djokovic, în vârstă de 36 de ani și clasat pe primul loc în clasamentul ATP, a întâmpinat o situație neplăcută după ce s-a...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă