15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCadouri luxoase primite de cuplul Ceauşescu, scoase la licitaţie

Cadouri luxoase primite de cuplul Ceauşescu, scoase la licitaţie

Două licitaţii în premieră în România – “Epoca de Aur”, în care atracţiile sunt unele dintre cele mai luxoase daruri primite de cuplul Ceuşescu, şi Licitaţia de Avangardă şi Expresionism – vor avea loc pe 26 ianuarie, în Capitală, informează un comunicat al casei Artmark.

O multitudine de obiecte care evocă aspecte oficiale sau cotidiene ale vieţii sub regimul dictatorial al Republicii Socialiste România şi creaţii artistice rarisime integrate celor două mişcări ultra-moderniste vor fi scoase la vânzare în cele două licitaţii, la Athénée Palace Hilton, pe 26 ianuarie, de la ora 19.30.

Licitaţia “Epoca de Aur” prezintă o serie inedită de picturi, piese de artă decorativă, fotografii, documente, cărţi, medalii şi decoraţii, precum şi alte obiecte cu valoare istorică şi documentară datând din perioada regimului comunist din România. Printre cele 70 de loturi oferite, se află obiecte de valoare care au reprezentat cadouri de protocol pentru cuplul Ceauşescu, lucrări plastice cu tematică proletcultistă, afişe de propagandă, fotografii care îi înfăţişează pe liderii comunişti în posturi inedite.

Atracţiile licitaţiei le constituie unele dintre cele mai luxoase şi excentrice daruri primite de familia Ceauşescu de la liderii regimurilor comuniste din Asia şi Africa. Este vorba despre obiecte preţioase de artă decorativă ce au aparţinut Elenei Ceauşescu, precum o cutie de bijuterii lucrată în sidef şi două piese din blană naturală, prima realizată din şase bucăţi de blană de pui de tigru (210 cm, preţ de pornire 1.800 de euro), iar cea de-a doua, o blană de leopard (preţ de pornire 1.200 de euro), obiecte utilitare, cum ar fi un stilou Elite ce i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu (preţ de pornire 2.000 de euro), un covor reprezentând familia dictatorului, destinat să decoreze Casa Poporului (preţ de pornire 800 de euro) etc.

Pe de altă parte, Licitaţia de Avangardă şi Expresionism propune colecţionarilor picturi şi sculpturi specifice celor două mişcări moderniste de respiraţie şi circulaţie internaţională, o selecţie de opere de artă, semnate de Victor Brauner, Jacques Herold, Marcel Iancu, Max Herman Maxy, Arthur Segal, precum şi de Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Ion Ţuculescu, Corneliu Baba etc.

O parte dintre cele mai valoroase loturi ale Licitaţiei de Avangardă şi Expresionism vor fi prezentate într-o expoziţie organizată de Artmark cu ocazia Zilei Naţionale a Culturii Române, la Ateneul Român, de duminică până marţi.

Expoziţia loturilor oferite în ambele licitaţii va avea loc la sediul Artmark – Palatul Cesianu-Racoviţă – de pe 19 până pe 26 ianuarie.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă