15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Un tren de călători a deraiat în judeţul Argeș după ce...

VIDEO. Un tren de călători a deraiat în judeţul Argeș după ce i-ar fi cedat frânele

Un tren în care se aflau 20 de pasageri a deraiat, miercuri, la Goleşti, în judeţul Argeş, după ce, susţine mecanicul, i-ar fi cedat frânele, informează Mediafax.

Accidentul feroviar nu s-a soldat cu victime.

Potrivit poliţiştilor din Argeş, care fac cercetarea la locul producerii accidentului feroviar, trenul IR 1872, tip Săgeata Albastră, care se deplasa dinspre Câmpulung către Goleşti – București Nord, a deraiat, miercuri, la intrare în staţia CF Goleşti din Argeş.

Mecanicul le-a povestit anchetatorilor că trenul a rămas fără frâne, a sărit peste un macaz şi a ajuns pe o linie de cale ferată închisă.

Călătorii au fost transferaţi în trenul IR 1890, care se deplasa dinspre Craiova către Bucureşti.

Poliţiştii au stabilit că mecanicul trenului are 51 de ani, este din localitatea argeşeană Stolnici şi nu consumase băuturi alcoolice.

La ora transmiterii acestei ştiri sunt efectuate cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul şi pentru a se lua măsurile care se impun.

Circulația altor trenuri nu a fost afectată de acest accident.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă