Un om a murit, iar alte două persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs pe DN13 Brașov-Sighișoara, după ce un microbuz în care se aflau opt persoane s-a răsturnat, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja.
Dintre cei opt pasageri ai microbuzului, cinci au refuzat transportul la spital, iar celelalte trei persoane au primit asistență medicală la fața locului.
Pentru unul dintre răniți, un bărbat în vârstă de 37 de ani, s-au aplicat manevre de resuscitare, dar în ciuda efortului depus de medici, acesta a decedat. Alți doi pasageri, un bărbat în vârstă de 25 de ani cu traumatism cranio-cerebral și o femeie de 38 de ani cu fractură de membru superior, au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Ciprian Sfreja a mai menționat că la fața locului s-au deplasat patru echipaje SMURD și două echipaje pentru descarcerare.